Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt

"Momentul in care Ea îl învaţă pe El să spună "A!", în aşa fel încât rostirea literei să ţină locul tuturor cuvintelor din lume este în primul rând o lecţie despre puterea a ceea ce se află dincolo de cuvinte. "Spune «A!» ca şi cum mi-ai spune «te iubesc!»". (Dragostea durează nouă nopţi?! - Frumoasa călătorie a urşilor Panda..., de Monica Andronescu, Adevărul literar şi artistic, august 2011)

De: Matei Vişniec
Regia: Cătălina Buzoianu
Mişcare scenică: Galina Bobeicu
Elemente de pantomimă: Adrian Nour
Sound design: Mihai Prejban, Sorin Antonie
Cu: Iolanda Covaci şi Marius Călugăriţa.

O productie UNTEATRU, Bucuresti, Frumoasa călătorie a urşilor Panda... vine la Paris pentru trei reprezentatii : 14, 19 si 20 iunie la Caves Saint Sabin.

Catalina Buzoianu « propune acum o montare încadrabilă în stilul minimalist. Două personaje, un spaţiu neconvenţional, decor aproape inexistent: o saltea, folosită drept pat şi sicriu, un scaun şi câteva cearşafuri. Regia mizează tocmai pe scenografia sumară, pe care o suplineşte prin excelente infuzii de pantomimă, prin care actorii creează aproape o inflaţie de obiecte imaginare. Desfac sticle de vin imaginare, mănâncă feluri de mâncare imaginare, vorbesc la un telefon imaginar, deschid uşa cu o cheie imaginară... Totul se întâmplă undeva într-un non-timp şi un non-spaţiu care-şi vor dezvălui identitatea abia în ultimele minute ale spectacolului. » (Dragostea durează nouă nopţi?! - Frumoasa călătorie a urşilor Panda..., de Monica Andronescu, Adevărul literar şi artistic, august 2011)