FRANCOFONIE 2015, MADRID: Concert de jazz Ramona Horvath Trio

FRANCOFONIE 2015, MADRID Concert de jazz Ramona Horvath Trio

Ziua Internațională a Francofoniei va fi marcată de Institutul Cultural Român de la Madrid printr-o serie de evenimente la Valencia și Madrid, în colaborare cu Universitatea din Valencia, respectiv Institut français din Madrid. Cu această ocazie, ICR Madrid organizează un concert de jazz în interpretarea Ramona Horvath Trio, în data de 24 martie, la ora 20.00, în Sala de teatru a Institutului Francez din Madrid.

Accesul la concert este gratuit.

Ramona Horvath Trio este un band de jazz inițiat de pianista româncă Ramona Horvath, alături de muzicienii francezi Nicolas Rageau (contrabas) și Frédéric Sicart (baterie), al cărui repertoriu propune publicului aranjamente originale în care referințele la folclorul românesc se îmbină cu sunete de mainstream și cool jazz.

Ramona HORVATH provine dintr-o familie de muzicieni, iar după absolvirea Universității Naționale de Muzică din București ca solist concertist de muzică clasică decide să se dedice jazzului. Întâlnirea cu legendarul pianist Jancy Kőrössy este determinantă pentru cariera sa, albumul „Dor de acasă”, pe care artiștii l-au înregistrat în duet, fiind recompensat cu Premiul „Cel mai bun disc de jazz al anului” (2009). Ramona Horvath concertează frecvent pe scene din Austria, Franța, Germania, Italia, Portugalia, România, Spania, Ungaria, și, alături de Nicolas Rageau și Frédéric Sicart, în programul permanent al prestigiosului Sunside Sunset Jazz Club din Paris. Nicolas RAGEAU (Paris, Franţa) s-a lansat în jazz în anii ’80, specializându-se în contrabas în anii ’90, după ce o lungă periodă se dedicase chitarei clasice. În 1994 s-a instalat la New York, unde a activat vreme de câţiva ani la celebrul club de jazz Small’s. A colaborat şi a acompaniat diverşi artişti renumiţi, precum: Johnny Griffin, Benny Golson, Kenny Wheeler, Lew Tabackin, Peter Bernstein, Paolo Fresu, Alain Jean-Marie, Grant Stewart, Manu Katche, Michel Graillier, Christian Escoude, Sarah Lazarus, Anne Ducros. Frédéric SICART (Paris, Franţa), baterist, compozitor și producător, este invitat constant în cele mai importante festivaluri de jazz: Jazz à Vienne, Juan les Pins, Jazz à Marciac, Insbruck/JVC, Abudhabi Jazz Festival Francofolies, Meerjazz Festival Amsterdam, Nancy Jazz Pulsation, Monte-Carlo Jazz Festival etc. A colaborat cu artişti importanţi precum: Richard Galiano, Claude Nougaro, Giovani Mirabassi ș.a. A compus muzica pentru diverse emisiuni ale televiziunilor franceze TF1, M6, France 2 și France 3.

Mai multe detalii despre activitatea artistică a Ramonei Horvath și fragmente din concertele sale pot fi consultate pe pagina de Facebook a artistei.