Florin Niculescu Quintet duce muzica „East to West“ în trei concerte la EUROPALIA

Trei concerte „East to West“, susţinute de Florin Niculescu Quintet, vor avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, miercuri, 15 ianuarie, la De Centrale Gent, joi, 16 ianuarie, la Cultuurentrum Leopoldsburg, și vineri, 17 ianuarie, la Café Trottinette Sankt Vith. Festivalul EUROPALIA ROMÂNIA este coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

Despre Florin Niculescu, numit de critici „urmaşul lui Grappelli“ și apreciat drept „unul dintre cei mai mari violonişti din istorie”, „Le Nouvel Observateur“ spunea că e „ un violonist spectaculos şi fabulos”, „Le Monde“ că e „un muzician remarcabil, precis, agil şi dinamic“, în timp ce „Le Figaro“ sublinia că artistul „îţi taie respiraţia, brutal şi tandru“. Din trupa care va susține cele trei concerte în Belgia fac parte Florin Niculescu (vioară),Daniel Kramer (pian),Hugo Lippi (chitară), Philippe Aerts (contrabas), Bruno Ziarelli (percuție) și Philippe Cadeau (tamburină și video-art). Proiectul artistic intitulat „East to West“ promovează diversitatea culturală și dialogul multicultural. Muzica originală a fost culeasă de Florin Niculescu, care a realizat și aranjamentele muzicale, iar în repertoriu se află cântece celebre, printre care „Mociriță cu trifoi“(reorchestrare),„Cânta cucu-n Bucovina“, „Coborâi din deal în vale“, „Ciocârlia“. „Când urc pe scenă, încerc să creez un cum al sentimentelor pe care le am pentru locurile în care am crescut și am evoluat ca artist”, punctează artistul Florin Niculescu.

***

Florin Niculescu s-a născut într-o familie de muzicieni, tatăl cânta în orchestra lui Gheorghe Zamfir, mama era pianistă, iar sora, violoncelistă. De mic a fost atras de muzica de jazz. De la vârsta de șase ani, a urmat Liceul de muzică „Dinu Lipatti“ din București, la clasa de vioară. Niculescu a plecat la Paris, în 1991, unde l-a întâlnit pe Stephane Grappelli, unul dintre cei mai mari violoniști de jazz manouche. După ce l-a ascultat, Grappelli i-a spus că nu are ce să-l învețe, considerând că rromii au o tehnică naturală fantastică. În 1995, s-a alăturat trupei Romane, iar în 2001 a fost invitat de Biréli Lagrène să facă parte din „Gipsy Project“. A avut numeroase colaborări cu muzicieni prestigioși, printre care Jimmy Rosenberg, Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Charles Aznavour, Patricia Kaas, Patrick Bruel, Johnny Hallyday și Henri Salvador.În decembrie 2015, a fost numit Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, distincție oferită de Republica Franceză.

***

Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate - Franța, Olanda, Luxemburg, Germania, Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.

***

15 ianuarie 2020, ora 20.00

De Centrale

https://decentrale.be/nl/agenda/muziek/florin-niculescu-quintet-europalia-romania

Joi, 16 ianuarie 2020, ora 20.15

Cultuurcentrum Leopoldsburg

https://www.ccleopoldsburg.be/europalia-2019-florin-niculescu-band

Vineri, 17 ianuarie 2020, ora 20.00

Cafe Trottinette

https://arsvitha.be/programm/europalia-romania-florin-niculescu-band/