Expoziție dedicată manuscriselor Mihai Eminescu, la Ambasada României din Marele Ducat al Luxemburgului

Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului va găzdui în perioada 13-15 ianuarie, cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale, expoziția ”Manuscrisele Mihai Eminescu” organizată în parteneriat cu ICR Bruxelles.

Expoziția are în centrul său colecția Manuscrisele Mihai Eminescu, editată de Academia Română sub coordonarea academicianului Eugen Simion începând cu 2004, printre părinții spirituali ai proiectului numărându-se, în primul rând, filosoful Constantin Noica.

Este vorba despre o ediție facsimilată, în 38 de volume, a celor circa 15.000 de file care conțin pagini de poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri și corespondență, dar și documente importante care fac trimitere la omul Mihai Eminescu. Acestea au fost adunate în 45 de caiete de către Titu Maiorescu la începutul secolului XX, dar, dată fiind starea de conservare a documentelor, colecția a fost vreme de un secol foarte dificil accesibilă.

Tehnologiile disponibile la începutul secolului XXI aduc manuscrisele la îndemâna oricărui cercetător sau cititor pasionat, asigurând în același timp o mai bună coneservare a originalelor.

Volumele reprezintă cel mai complet instrument aflat la dispoziție pentru cunoașterea unui ”Eminescu total”, pentru a pătrunde în ”atelierul de creație al poetului”, dar și în detaliile vieții de zi cu zi a poetului.

Prin acest proiect, ICR Bruxelles urmărește sporirea portofoliului de evenimente organizate în Marele Ducat al Luxemburgului unde acțiunile realizate în parteneriat cu Ambasada României s-au bucurat întotdeauna de un mare succes la public. Expoziția vizează, între altele, comunitatea românească din Luxemburg, comunitate care s-a dovedit în ultimii ani foarte deschisă față de evenimentele culturale organizate în comun de ICR Bruxelles și Ambasada României în Marele Ducat.