Expoziția „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite” la Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Muzeul Național al Literaturii Române și Primăria Municipiului Chișinău, organizează în ziua de joi, 20 august 2015, la orele 10.00, la Galeria MoldoFacciata, situată pe fațada principală a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, vernisarea expoziției „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite”.
Tudor Arghezi (n. 21 mai 1890 – d. 14 iulie 1967), unul din cei mai mari ctitori de limbă română, face parte, alături de Lucian Blaga, Ion Barbu și George Bacovia din generația de aur a liricii românești din perioada interbelică. A scris poezie (Cuvinte potrivite, Flori de mucigai, Agate negre, Cărticică de seară etc.) teatru, proză (romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. Parcursul său biografic ce a cunoscut, de-a lungul vremii, cotituri controversate, a fost topit cu migală de bijutier și cu ardoare de căutător de noi filoane lirice în impresionanta sa operă literară care a exercitat o influență majoră asupra generațiilor ce s-au succedat în timp, determinând evoluția poeziei și prozei românești de la începutul secolului douăzeci și până în zilele noastre.
„Arghezi – afirmă criticul Eugen Simion – se identifică în bună parte cu modernitatea românească… A înnoit temele și a creat un limbaj care constituie, fără doar și poate, un punct de reper. Are dreptate G. Ibrăileanu să remarce prin 1926 că într-un fel se scria înainte în literatura română (referința lui expresă e la proză) și în alt fel se scrie după apariția lui Arghezi. Cea dintâi mișcare pe care o face geniul arghezian în poezie este de a-și asuma (…) sarcina lumii. El este poetul a toate frumoase și urâte văzute și nevăzute, poetice și nepoetice.”
Alcătuită din 22 de bannere, de dimensiuni 0,95 x 2,05 m, conţinând fotografii, date biografice, articole, fragmente de proză, poezii, texte critice, aprecieri ale criticilor etc., expoziția urmărește parcursul biografic al unuia din cei mai mari scriitori români, Tudor Arghezi, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 135 de ani.
Evenimentul se înscrie, totodată, în seria de manifestări dedicate Zilei Limbii Române în Republica Moldova
Perioada de expunere: 20 august – 20 septembrie a.c.