Expoziţia de Gravură „TWO VISIONS - Definition of Civilization”

În data de 18 martie 2017, la sediul ICR Beijing a avut loc Vernisajul Expoziţiei de Gravură „TWO VISIONS - Definition of Civilization”, care a reunit lucrările a trei graficieni români de marcă la ora actuală și anume: prof.univ.Răzvan Zuzu Caratănase, prof.univ.Florin Stoiciu şi prof.univ.acad.Mircia Dumitrescu, prezenţi fiecare dintre ei cu câte o serie de xilogravuri.

Au susținut discursuri doamna Lin Xiaochu, profesoară la Academia de Arte din Beijing, domnul Mihai Plămădeală, istoric şi teoreticianul de artă, și domnul Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing. Conferenţiarul, curator al expoziţiei, Mihai Plămădeală, a configurat şi panotat expoziţia într-un mod organic. Lucrările îşi păstrează individualitatea, punând în acelaşi timp în valoare fondul comun. Seriile de gravuri corespunzătoare celor trei artişti pun în evidenţă diversitatea şi individualitatea fiecăruia dintre ei. Mihai Plămădeală a menționat că „expoziţia reuneşte trei gravori aparţinând tot atâtor generaţii de graficieni români. Mai mult, fiecare dintre ei se înscrie în paradigma școlii naționale de grafică deschisă de marele artist şi profesor, Vasile Kazar. Mircia Dumitrescu i-a fost, dacă nu discipol, cel puţin student lui Kazar, Florin Stoiciu lui Dumitrescu, Răzvan Caratănase lui Stoiciu, Caratănase având, la rândul său studenţi care vor duce cu siguranţă mai departe învăţăturile dobândite şi ceva din spiritul înaintaşilor”. Vernisajul a fost înnobilat de un microconcert susţinut de Marcel Sâpcu şi Cristian Sâpcu la instrumente din lem, în relaţie cu ideea xilogravurii.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 18 martie – 19 mai 2017.

Vernisajul a fost însoțit de conferinţa „Grafica românească a ultimelor decenii”, susţinută de istoricul şi teoreticianul de artă Mihai Plămădeală, care a atras cu predilecţie un public avizat format din artişti, elevi, studenţi şi profesori ai unor instituţii de învăţământ de artă, inclusiv de la Academia de Arte din Beijing. Tema a suscitat atenţia datorită apetenţei pentru tradiţie şi meşteşug a artiştilor chinezi. Aceştia au receptat cu mare atenţie informaţiile, interesându-se de artişti, tehnici şi lucrări prezentate. Imaginile care au însoţit conferinţa, munca unora dintre cei mai distinşi graficieni români, s-au bucurat de atenţie maximă. Practic, a fost prezentată şcoala de grafică de la Bucureşti pe filiaţia marelui artist şi profesor Vasile Kazar. Studiile de caz s-au referit la patru generaţii distincte de creatori români. Cele două evenimente îngemănate s-au potenţat reciproc și sunt părți integrante ale proiectului „România prin viziuni medievale și moderne”.

Din acest proiect mai fac parte două spectacole de muzică medievală susținute de către formația „Nome Est Omen”, unul la Centrul Cultural al Primăriei Dong Cheng, în data de 19 martie 2017 și celălalt la Facultatea de Pedagogie Muzicală a Universității Lianhe, în data de 21 martie 2017.