Expoziţia de artă contemporană „Lumea Arhetipală/ Il Mondo archetipico” a artistului Constantin Severin, curatoriată de Adina Renţea, la Galeria IRCCU Veneţia

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează expoziţia de artă contemporană „Lumea Arhetipală /Il Mondo archetipico” a artistului Constantin Severin, curatoriată de Adina Renţea, ce va fi deschisă publicului, în perioada 3–10 aprilie 2023, în Galeria Institutului. Vernisajul va avea loc marţi, 4 aprilie 2023, la ora 17:00, în prezenţa artistului şi a curatoarei, alături de care vor lua cuvântul: poeta, publicista şi eseista Lia Faur, conferenţiar universitar la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad şi cadru didactic al Institutului Limbii Române la Universitatea din Udine; jurnalista Ana Arsinca, autoare şi editoare a revistei Propagarta; scriitoarea Monica Guerra, preşedintele Asociaţiei Independent Poetry, promotoare şi curatoare de manifestări literare şi ateliere de poezie.

Expoziţia se înscrie în seria colaborărilor fructuoase ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia cu uniuni şi asociaţii de creaţie din România, fiind menită să promoveze arta contemporană românească într-unul dintre oraşele culturale europene ce constituie, prin numărul deosebit de ridicat de vizitatori ce vizionează expoziţiile din muzeele şi galeriile de artă, o poartă deschisă către întreaga lume, o uriaşă simeză pe care operele artiştilor contemporani rezonează cu sensibilitatea estetică a publicului internaţional. Expoziţia vizează aducerea în circuitul public internaţional a unor creaţii reprezentative de artă contemporană ale artiştilor români, urmărind expunerea operelor care îi individualizează pe aceştia în panorama artelor plastice europene. Lucrările expuse constituie totodată creaţii a căror expresivitate îndreptăţeşte promovarea într-un mediu cultural deopotrivă exigent, diversificat şi receptiv ca cel italian.

În privinţa expresivităţii creaţiei artistului Constantin Severin şi a calităţii lucrărilor expuse în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, reflecţiile curatoarei Adina Renţea sunt deopotrivă sugestive şi cuprinzătoare: „Ca o metamorfoză artistică, în definiţia arhetipului, cea mai importantă funcţie a lui, se referă la generarea semnificaţiei. Astfel, un arhetip are potenţialul de a trezi în fiinţa umană imagini, impulsuri, emoţii. Arhetipurile semnifică universalitatea şi absolutul. Cu aceste concepte, se joacă în opera sa, poetul, scriitorul şi pictorul Constantin Severin. […] Motive ale artei preistorice de tipul: spirală, cerc, ove, linii, elipse, benzi, simboluri solare sau celeste, semne de alfabet, verticale, oblice, circulare, concentrice sau în alte posibile combinaţii, asigurând, prin plasarea lor, simetrie, echilibru, ritmicitate, ridică simbolismul geometric la condiţia de artă. Păstrând o serie de teme tradiţionale, pe care le expune într-o formulă nouă, printr-o cromatică bine dozată, contrastantă uneori, artistul creează o paradigma mitică, o întoarcere în timp, în zonele arhetipale ale omenirii şi ale culturii. Cu toate acestea, există o anumită constantă, care se lasă recunoscută în opera lui Constantin Severin – individualitatea mesajului pe care pictorul îl transpune pe pânză sau între coperţile atâtor cărţi – profunzimea vocaţiei sale de a se raporta la propria-i fiinţă. Tablourile sale comunică între ele într-un mod inefabil, contribuind la compunerea unui mesaj mai amplu, pe care nici creatorul, probabil, nu a reuşit să-l întrevadă, atunci când, înarmat cu pensula şi paleta de culori, era preocupat sa aducă în câmpul vizibilului, povestea sau naraţiunea mitică, cuprinsă într-un singur tablou. Lucrările sale au la bază un demers artistic axat pe utilizarea unor elemente, în construcţia cărora, într-un exerciţiu asumat, apar motive iconice din repertoriul artei plastice universale, pe care Constantin Severin le reinterpretează, le recompune. Din punct de verde cromatic, artistul exploatează din plin virtuţile unor culori puternice, insistente, cu un grad de saturaţie ridicat. […] Înzestrat, deopotrivă, cu două mari talente – arta picturii şi arta scrisului – ambele cunoscute şi recunoscute la nivel mondial, Constantin Severin e unul dintre artiştii pentru care, "a trăi frumos este prologul oricărei creaţii autentice”.