Expoziția artistului Radu-Ștefan Poleac la Galeria ICR Bruxelles

Institutul Cultural Român de la Bruxelles a inițiat, în iunie 2021, proiectul Galeria ICR Bruxellesîn cadrul căreia găzduiește, la sediul său din Rue Gabrielle 107, Bruxelles, lucrări ale unor artiști români, cu scopul promovării creației românești contemporane în Benelux.


În cadrul acestui proiect, în perioada 6 septembrie – 30 octombrie 2021, Galeria ICR Bruxelles va găzdui expoziția „Utopia. Citadela contemporană” a artistului român Radu-Ștefan Poleac. Expoziția este o demonstrație de forță prin mesaj, prin diversitatea simbolisticii atinse prin conținut și prin măestria, pasiunea și tenacitatea cu care artistul reușește să aducă în prim plan, prin intermediul lucrărilor 3D Cut Art & Light Boxes, problematicile orașului modern – „tăiat multifațetat și antagonic în vegetația luxuriantă și sufocantul urban”.

Radu-Ștefan Poleac va prezenta, atât opera sa, cât și lucrările din expoziție, prin intermediul unui material video. ICR Bruxelles va promova evenimentul pe pagina oficială și pe rețelele de socializare în limbile română și franceză.

Ca o continuare firească a filmului lansat de ICR Bruxelles dedicat sculptorului Marian Sava și a primei expoziții de artă vizuală a proiectului „Galeria ICR Bruxelles” – „Vibrații în 3D” (15 iunie -3 septembrie 2021), semnată Marian Sava, acest al doilea proiect al galeriei reliefează complexitatea și rafinamentul artistului vizual Radu-Ștefan Poleac în manipularea spațio-temporală a realității orașului prin tehnica sa de expresie, opera fiind încununarea viziunii unui artist român autodidact, inventiv, emergent al mediului cultural bruxellez.

Radu-Ștefan Poleac este un artist plastic ieșean stabilit în Belgia. A studiat și s-a format în pictură și fotografie la Bruxelles, iar, din 2004 până în prezent, a organizat, colaborat și participat la mai mult de 100 de expoziții individuale sau de grup.

În urma numeroaselor colaborări cu galerii de artă belgiene sau internaționale, instituții diplomatice sau europene, Radu-Ștefan Poleac a fost recompensat, în 2018 și 2020, cu Premiul Publicului pentru creațiile sale Cut Out 3D & light box.

Prima sa expoziție a fost de fotografie, în 2004. De atunci, de mai multe ori pe an, și de o manieră constantă, participă la expoziții în centre culturale, galerii, în atelierul său din Bruxelles, la saloane de artă (ART FAIR), festivaluri sau diverse locuri destinate artei și culturii. În 2012, a expus la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles – BOZAR, în cadrul cunoscutului festival Summer of Photography. Alături de alți artiști români a reprezentat România în cadrul Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA România 2019, eveniment far al diplomației culturale a României.

În 2019, cu ocazia Președinției României la Consiliul UE, artistul a fost invitat sa expună lucrările sale Cut Out 3D la Consiliul Uniunii Europene, în cadrul expoziției „Connexions”. În prezent, expoziția individuală „Sleepwalking in the City” a lui Radu-Ștefan Poleac se află pe simeze la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

Practica diplomației culturale se dovedește extrem de necesară în această nouă realitate, aceasta constând într-o serie de acțiuni bazate pe schimburi de idei, valori și alte aspecte ale culturii sau identității, în vederea consolidării cooperării culturale. Este evident că valorile cu care funcționează în mod firesc diplomația culturală sunt în prim plan, chiar dacă scenele au devenit virtuale.