Echipa proiectului cinematografic de lungmetraj „Monarh”, la European Genre Forum cu sprijinul ICR

Proiectul cinematografic de lungmetraj „Monarh” face parte din cele opt proiecte selectate să participe la „European Genre Forum”, un amplu program de formare pentru profesioniștii emergenți din domeniului filmului, defalcat în patru ateliere, două dintre ele având format online. Celelalte două ateliere - „Producing Lab” (30 octombrie - 2 noiembrie 2022, în cadrul Imagine Film Festial din Amsterdam) și „Marketing and Packaging Lab” (21 noiembrie - 23 noiembrie 2022, Tallinn, parte din Black Nights Film Festival) - se vor desfășura cu participarea fizică, iar echipa proiectului „Monarh”, formată din Livia Rădulescu (producător) și Dan Radu Mihai (regizor), va fi prezentă cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Această participare reprezintă o ocazie rară pentru o comedie SF (un gen subdezvoltat și mai puțin vizibil în România) de a primi sprijin specific adresat filmelor de gen, într-un context în care majoritatea forumurilor cinematografice internaționale sunt mai degrabă generaliste.

„Monarh” are formatul unui basm postmodern în care reconstrucția realității nu mai este o miză, ci un pretext pentru o poveste vizuală care surprinde prin propria sa natură paradoxală. Un element inedit pentru gen este constucția filmului în jurul unui erou/superou. Regizorul Dan Radu Mihai înscrie filmul în categoria comediei suprarealiste ,,cu note de umor cald și ironie binevoitoare.”

Dan Radu Mihai este scriitor și regizor cu o vastă experiență în domeniul publicității. A regizat mai multe scurtmetraje și reclame, iar scurtmetrajele sale au fost selectate în peste 20 de festivaluri internaționale în Clermont-Ferrand, Vila do Conde, Busan, Vilnius, Cairo. În prezent, lucrează la primul lungmetraj.

Livia Rădulescu este producătoare. Are o diplomă de master de la London School of Economics (în domeniul finanțelor, obținută în 2008) și a intrat în producția de film în anul 2016. De atunci, a lucrat ca producător independent, în proiecte precum „Balaur” (2021, r: Octav Chelaru), „The Story of a Summer Lover” (2018, r: Paul Negoescu). A co-fondat FILM+, un atelier regional destinat regizorilor emergenți. Colaborează cu o varietate de publicații și coordonează proiecte culturale, fiind implicată și în cadrul prestigiosului festival One World Romania.