Dramaturgul Matei Vișniec întâlnește publicul și producătorii la Teatrul Marconi din Roma

Miercuri, 22 iunie 2022, ora 21.00, dramaturgul Matei Vișniec participă la o întâlnire literară cu publicul și producătorii italieni ai operelor sale, care va avea loc la Teatrul Marconi din Roma. Întâlnirea, organizată de Metis Teatro în colaborare cu Accademia di Romania, Ambasada României în Republica Italiană și Teatrul Marconi, va constitui un prilej de dialog deschis cu autorul, de aprofundare a tematicii sale teatrale și poetice, dar și de descoperire a universului său creativ. Coordonatorul acestei acțiuni este prof. Bruno Mazzoni, reputat romanist și traducător.

Se vor afla în dialog cu autorul conferențiarul universitar Oana Boșca Mălin, coordonator de programe culturale în cadrul Accademia di Romania din Roma, regizorul Christian Angeli, Felice Della Corte, președintele UTR – Uniunea Teatrelor din Roma, reprezentanți ai casei de producție Voland și ai Metis Teatro, care au produs și pus în scenă, între anii 2018 și 2022 mai multe texte ale lui Matei Vișniec, dedicând autorului două festivaluri tematice, incluzînd și opere prezentate în premieră publicului italian.

Întâlnirea va fi precedată, la ora 19.00, de un omagiu adus operei teatrale a lui Matei Visniec, moment organizat de către Asociația MetisTeatro, care va prezenta scurte scenete din operele autorului, animând spațiile interioare și exterioare ale Teatrului Marconi cu personaje preluate din repertoriul spectacolelor puse în scenă. Totodată, în foaierul teatrului va fi amenajată și o expoziție fotografică dedicată operei teatrale a lui Matei Vișniec, realizată de către fotograful independent Paolo Sasso.

PROGRAM

22 iunie 2022-Teatrul Marconi

19.00 Omagiu adus creației teatrale a lui Matei Vișniec, punere în scenă/prezentat de MetisTeatro APS

21.00 În dialog cu Matei Vișniec, Cuvânt introductiv Felice Della Corte, președintele UTR – Uniunea Teatrelor din Roma, Moderator Prof. Bruno Mazzoni, Invitați Oana Boșca Mălin, Christian Angeli, MetisTeatro APS, Voland Casa Ed.

Matei Vișniec, dramaturg, poet și jurnalist român naturalizat francez, a studiat filosofia la Universitatea din București, devenind un membru activ al generației anilor ′80(optzeciști), mișcare a unui grup de tineri scriitori care și-au lăsat o amprentă pregnanată asupra literaturii românești de dată recentă. Crede cu tărie în rezistența culturală și în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Mai presus de toate, Matei Vișniec crede că teatrul și poezia pot denunța manipularea prin "idei mari", precum și spălarea creierului prin ideologie. Înainte de 1987, Matei Vișniec își făcuse un nume în România prin poezia sa clară, lucidă și amară. Începând cu 1977, a scris teatru; piesele sale au circulat mult în spațiul literar, dar punerea lor în scenă a fost interzisă. În luna septembrie 1987, Matei Vișniec părăsește România, pentru a se stabili în Franța, unde i se acordă azil politic. Începe să scrie în limba franceză și colaborează cu Radio France International. În prezent, operele sale sunt puse în scenă în peste 20 de țări și sunt o prezență constantă la cele mai importante festivaluri teatrale europene. După căderea comunismului devine unul dintre autorii români cei mai jucați pe scenele internaționale, iar Teatrul Municipal din Suceava alege să îi poarte numele. În plus, este cunoscut și ca poet și romancier (Sindromul de panică în Orașul Luminilor, Voland 2021), iar operele sale sunt traduse în diferite limbi ale lumii.

Bruno Mazzoni este profesor de limba și literatura română la Catedra de Filologie, Literatură și Lingvistică a Universității din Pisa. A făcut studii de filologie romanică. În domeniul istoriografiei literare, s-a angajat în exegeza critică a marii poezii românești a secolului XX și în analiza curentelor literare ale ultimelor decenii ale secolului XX, realizând și traduceri din opera poetică a Anei Blandiana (împreună cu Biancamaria Frabotta, Cândva arborii aveau ochi, publicață la Editura Donzelli), a Denisei Comănescu și a Hertei Müller, din ficțiunea lui Mircea Cărtărescu și, mai recent, a lui Max Blecher, Matei Călinescu și a lui Cătălin Pavel. În 2003 a fost distins cu Premiul Național pentru Traducere de către Ministerul Italian al Patrimoniului Cultural, fiind de asemenea distins cu titlul de doctor honoris causa al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, urmat mai apoi, în 2011, de cel al Universității de Vest din Timișoara.

Paolo Sasso, fotograf independent. Și-a început cariera în fotojurnalism în anul 1991, iar de-a lungul acestui deceniu a lucrat ca fotojurnalist, publicând în diverse ziare naționale, în principal La Repubblica și Il Corriere Della Sera.În 1993 a participat la expoziția Roma in cronaca: immagini dei Fotografi de La Repubblica – Il mese della fotografia a Roma (Aquarium di Roma). În paralel cu activitatea de reportaj, realizeaeză fotografii de scenă pentru teatru și dans, portretizând în diverse contexte personalități precum Lindsay Kemp, Carolyn Carlson, Carla Fracci. A colaborat printre altele cu Mediascena Europa- Agenția europeană pentru promovrea dansului și cu Daniele Cipriani Entertainment. Din 2003 realizează o serie de lucrări de studio, prezentate în expozițiile Visioni a Corpo Libero. Improvvisazioni di una danzatrice a nudo(Spazio Eventi Feltrinelli Libri e Musica. Roma, Galleria Colonna Alberto Sordi, 2004), e Solo per Figura In Luce (Teatro Furio Camillo, Roma, 2006), DDD - Dream Dance Dyptich (Primavera Fotografica di Ostra, 2019), precum și o serie de proiecte legate de fotografia dansului, în studioul din cadrul Officine Fotografiche Roma. Datorită competențelor sale din diverse genuri ale fotografiei, între anii 2003 și 2013 a fost colaborator permanent al revistei Fotografare.

MetisTeatro s-a născut din pasiunea și dorința Alessiei Oteri, actriță, regizoare și profesoară de teatru, pentru a crea un loc în care să poți face teatru, în ideea valorizării practicii ca posibilitate de transformare, împărtășire și creștere, educație și cultură.De-a lungul anilor, asociația a produs și organizat peste 200 de spectacole, în cele mai diverse spații și pentru cel mai eterogen public. În asociere și colaborare cu organisme publice și private – Centre ale Ministerului Culturii, Academii și Universități, teatre, spații expoziționale și muzee, reședințe și parcuri arheologice - efectuează cercetări proprii explorând o dublă pistă dramaturgică, pe de o parte urmărește producerea spectacolelor prin citirea și reinterpretarea clasicilor, iar pe de altă parte favorizează alegerea și cercetarea teatrului contemporan. A câștigat numeroase premii în festivaluri și concursuri, iar în ultimii ani a conceput și produs mai multe expoziții cu contribuția Regiunii Lazio și a Municipalității Romei. În prezent, teatrul este compus din aproximativ 100 de membri, care reprezintă forța creativă și productivă a ofertei sale culturale.