Deschiderea expoziției „Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului”, la Pavilionul României din Giardini della Biennale

Deschiderea expoziției ce va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, „Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului”, a artistei și regizoarei Adina Pintilie, va avea loc în data de 21 aprilie 2022, la Pavilionul României din Giardini della Biennale, la ora locală 17.15. Evenimentul va fi urmat de vernisajul instalației de realitate virtuală găzduite de Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, programat în data de 22 aprilie 2022, începând cu ora 16.00. Desemnată să reprezinte România la Bienala de Artă de la Veneția în 2022, în urma concursului organizat de Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe, expoziția „Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului” poate fi vizitată de către public în perioada 23 aprilie - 27 noiembrie 2022.

Curatoriat de Cosmin Costinaș și Viktor Neumann, proiectul „Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului”/„You Are Another MeA Cathedral of the Body” reprezintă noua etapă a procesului de cercetare, în mai multe limbaje și discipline artistice asupra intimității și corporalității, inițiat de Adina Pintilie în 2010 și manifestat public într-o fază anterioară, în domeniul cinematografic, cu lungmetrajul „Touch Me Not”, din 2018.

În timp ce proiectul se înscrie în conversațiile actuale care reevaluează normativul în materie de gen, abilități și diversitate corporală, rădăcinile cercetării artistice se găsesc în experiența personală și în contextul artistei, precum și în procesele sale de experimentare și învățare, îmbogățite de colaborarea pe termen lung cu protagoniștii. Adina Pintilie explorează așadar rolul central pe care intimitatea îl joacă în viețile noastre, modul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți, cu ajutorul unei metodologii aparte, inspirate de diverse practici corporale și investigații psihologice, de teoria atașamentului, terapia traumei, psihosomatică și Constelațiile Familiale. Proiectul propune noi posibilități de a vedea, de a gândi și de a relaționa, posibilități care destabilizează retoricile vizuale și politicile convenționale ale privirii, generând noi experiențe epistemologice și transformatoare.

Potrivit curatorilor Cosmin Costinaș și Viktor Neumann, „contribuția Adinei Pintilie la pavilion se alătură listei artiștilor din România care au răspuns în ultimele două decenii chestiunii reprezentării naționale. Pintilie continuă astfel o conversație despre cine reprezintă națiunea și cine este exclus, despre rușine și responsabilitate colectivă, pe fundalul istoriei complicate a societății românești legate de intimitate și, în legătură directă, de solidaritatea dintre indivizii care formează o națiune veșnic fracturată. Pe fondul unei sfere publice bântuite de control biopolitic, conservatorism religios și cultural și de un climat tradițional coroziv al rușinii, Pavilionul României este conceput ca un loc de reflecție asupra corpului, ca instrument de procesare a istoriei recunoscute și nerecunoscute, a traumelor și dorințelor. Pintilie transformă astfel Pavilionul României într-o „catedrală” contemporană care celebrează corpul și conexiunile umane dincolo de orice preconcepție.”

Principalul spațiu expozițional din Giardini della Biennale găzduiește o instalație video, formată din nouă canale cu o durată de 45 de minute, care este recomandată să fie văzută în întregime. Aceasta este construită în jurul comunității de colaboratori ai artistei, ce provin din țări, generații și medii diferite: performerii Hermann Müller și Dirk Lange, activiștii pentru drepturile persoanelor cu dizabilități Christian Bayerlein și Grit Uhlemann, actrița și profesoara de actorie Laura Benson, activista transgender Hanna Hofmann, cărora li se alătură și Adina Pintilie. În diferite configurații, protagoniștii explorează împreună intimitatea, relaționând prin conversație, grija față de celălalt, dans sau atingere. Astfel, „Tu ești un alt eu” lucrează cu corpuri care sunt tandre unul față de celălalt, corpuri ce își oferă sprijin reciproc în procesele de autodescoperire, corpuri care le fac pe celelalte să se simtă dorite și atrăgătoare, corpuri care acceptă conflictele în relațiile lor ca modalitate de a-l înțelege pe celălalt, ca pe sine însuși.

Pavilionul României este împărțit în două zone diferite, dar complementare: spațiul mai întunecat și mai mare invită la procese individuale de autoreflecție printr-o porozitate a ecranului dintre protagoniști și public. O încăpere mai mică, de această dată luminoasă, face referire la spațiul de autodescoperire colectivă și restaurativă din „Touch Me Not” și îi expune pe vizitatori unul celuilalt.

Potrivit curatorilor, „proiectul Adinei Pintilie este extrem de actual: astăzi, corpul a redevenit un 'câmp de luptă' al ideologiilor, un pretext pentru anxietăți culturale și politice, duse la extrem de declanșarea recentă a unui război atroce pe continentul european, motivat de o ideologie naționalistă și conservatoare, precum și de intoleranță extremă și de etos fascist. În mijlocul acestui reviriment al ideologiilor de dreapta din întreaga lume, accelerate și de pandemie, Pintilie își imaginează un loc pentru transgresarea barierelor ce ne despart și înlocuirea lor cu afecțiune și devotament reciproc.”

Expoziția din Pavilion se extinde printr-o instalație de realitate virtuală în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția. Prin întâlnirea cu protagoniștii într-un mediu 3-D simulat și explorarea granițelor din ce în ce mai neclare dintre virtualitate și corporalitate, instalația pune astfel sub semnul întrebării ideea de prezență fizică ca o condiție prealabilă pentru intimitate.


Un proiect inițiat de: Asociația Culturală Manekino

Organizatori: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român

Co-producători: Manekino Film, Avanpost, Snaporazverein

În colaborare cu: Augmented Space Agency, ARRI Lighting, Eidotech, H3 & Kaustik, Mimic Productions

Parteneri instituționali: Haus der Kulturen der Welt (HKW) Berlin, Goethe-Institut București, Württembergischer Kunstverein Stuttgart, Hamburg Ministry of Culture and Media, Fundația ERSTE

Parteneri academici: UNATC Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București, CESI - Centrul de Excelență în Studiul Imaginii București, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Università Iuav di Venezia

Parteneri privați: Tudor Havriliuc & David Corbell, Andrei Dunca, UniCredit Bank, Groupama, Vinexpert, Grup Transilvae, Anca Poterașu Gallery, ARAC Asociaţia Română de Artă Contemporană, KGP Filmproduktion, Sky Tour, Christa Gebert

Parteneri catalog și program public: Spector Books, Dispozitiv Books, Cărturești, Motivation Romania Foundation, Mozaiq Association

Parteneri media și de monitorizare: TVR, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Europa Liberă România, Radio România Internațional, Deutsche Welle, Allgemeine Deutsche Zeitung, Revista Arta, Scena9, Kajet Journal, Observator Cultural, DoR | Decât o Revistă, Propagarta, HotNews, Libertatea, Elle, Avantaje, Unica.ro, The Institute, LiterNet, Modernism, mediaTRUST

Spații expoziționale:

Pavilionul României, Giardini della Biennale, Sestiere Castello, 30122, Veneția

Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică, Campo Santa Fosca, Palazzo Correr, Cannaregio 2214, 30121, Veneția