Reprezentanții ICR Beijing vizitează o școală generală din Beijing
Luni, 9 noiembrie 2015, reprezentanta Institutului Cultural Român de la Beijing, referent principal relații Elena Maria Olga Racu, a vizitat școala generală Fangchengyuan, unde a fost întâmpinată de doamna LI, director adjunct, și de profesorii din catedra de limba
Seria de conferințe ”România Competitivă”
În zilele de 13 și 15 octombrie 2015 la Beijing și la Xian a avut loc o serie de comferințe pe teme economice intitulate ”România Competitivă”. În cadrul acestei serii economiștii și cercetătorii în cadrul Academiei Române prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu
Ce este specific Jazz-ului românesc?
În data de 14 octombrie 2015, domnul Alexandru Șipa a ținut o prelegere despre evoluția Jazz-ului în România. Domnul Alexandru Șipa este co-director al Roland Jazz Festival și organizatorul Galei Premiilor de Jazz. Prelegerea a fost însoțită de numeroase
Deschiderea Institutului Cultural Român de la Beijing
Secretarul de stat Radu Podgorean a participat marţi, 14 iulie 2015, la deschiderea Institutului Cultural Român de la Beijing. Noul institut cultural românesc în străinătate, cel de-al 18-lea, reprezintă prima prezenţă culturală instituţională a României nu
Vizita Tinerilor Ambasadori Culturali
Vineri, 17 iulie 2015, Institutul Cultural Român de la Beijing a fost vizitat de un grup de tineri, membri ai Organizației Tinerilor Ambasadori Culturali. ICR Beijing, împreună cu alte Institute Culturale din Beijing și câteva Ambasade, a fost gazdă în cadrul Școlii
Contribuția filateliei românești la cunoașterea României
În data de 6 noiembrie 2015, în intervalul orar 15. 30 - 16. 45, la sediul ICR Beijing, a avut loc prelegerea „Contribuția filateliei românești la cunoașterea României susținută de către cunoscutul filatelist român domnul Alexandru Bartoc. După cuvântul de