CONFERINTA | Un cuplu mitic : Petre Sergescu şi Marya Kasterska

« Un Cuplu mitic - Pierre Sergesco şi Marya Kasterska »CONFERINTA

Invitati : Magda Stavinschi, Nicole Capitaine si Basarab Nicolescu.

Aceasta intâlnire va fi o ocazie pentru publicul larg sa descopere doua personaitati marcante ale secolului XX : Pierre Sergesco (Petre Sergescu) şi Marya Kasterska, promotorii ai culturii române in Franta.

Marya Kasterska (1893-1969) s-a născut la Varşovia la 5 februarie 1893. În 1918 se căsătorea la Paris cu Pierre Sergesco. În acelaşi an şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea din Paris. A publicat nenumărate articole în Franţa, în reviste importante ca Nouvelles littéraires, Fontaine, La vie catholique, Revue de France, Revue mondiale, L`art vivant, Historia, Les annales politiques et littéraires, La Quinzaine critique, La muse française, La Pologne şi mai mult cărţi, printre care Légendes et contes de Podlachie sau Les Lys d`Anjou en Pologne. A fost o militantă activă pentru răspândirea culturii poloneze şi române în mediile pariziene.
În 1961 i s-a decernat Premiul Aumale al Academiei Franceze de Ştiinţe pentru pentru editarea unei bibliografii a operelor lui Pierre Sergesco. În 1967 a primit Premiul Valentine de Wolmar al Academiei Franceze pentru ansamblul operei sale.
Marya Kasterska şi Pierre Sergesco au întreţinut în apartamentul lor din cartierul latin un salon cultural şi ştiinţific unde în fiecare sâmbătă seară se reuneau personalităţi de talia lui Henry de Montherlant, Mircea Eliade, Paul Montel şi Emile Borel.

Petre Sergescu (1893-1954) s-a născut pe data de 3 decembrie 1893 la Turnu Severin, in Romania. Cunoscut in Franta sub numele de Pierre Sergesco, el a fost un important matematician şi istoric al ştiinţelor. In 1926 a inceput predarea geometriei analitice la Universitatea din Cluj, iar in 1945 devine rector al Scolii Politehnice din Bucureşti. Pierre Sergesco se exilează la Paris în 1946, împreună cu soţia. De-a lungul timpului a deţinut mai multe funcţii: secretar perpetuu al Academiei internaţionale de istorie a ştiinţor şi fondator şi secretar general al Uniunii internaţionale de ştiinţe, director al revistei Archives internationales d`Histoire des sciences. Era foarte apreciat pentru conferinţele pe care le susţinea la Palais de la Découverte din Paris. Cu ocazia Expoziţiei universale de la New York din 1939, Guvernul francez l-a însărcinat cu scrierea unei monografii intitulate Quelques données importantes dans l`évolution des mathématiques françaises pentru Pavilionul Franţei. Pierre Sergesco a fost numit Cavaler al Legiunii de onoare.

Participa :

Magda Stavinschi
Nicole Capitaine
Basarab Nicolescu


Magda Stavinschi este fost director al Institutului Astronomic al Academiei Române (1990-2005), preşedinte al Comisiei Uniunii Astronomice Internaţionale pentru educaţie şi dezvoltare (2006-2009), preşedinte al grupului de lucru pentru arheoastronomie al Societăţii Europene de astronomie în cultură, cercetător asociat în cadrul Institutului de studii transdisciplinare în ştiinţe, spiritualitate, societate - IT4S, Ofiţer al Ordinului naţional pentru merite în Franţa.
Nicole Capitaine este astronom în cadrul Observatorului din Paris unde a dirijat departamentul de astronomie fundamentală (1993-2001), membru al biroului de longitudini, corespondent al Academiei de ştiinţe, preşedinte al diviziei ştiinţifice Fundamental Astronomy în cadrul Uniunii astronomice internaţonale (2000-2003), preşedinte al Federation of Astronomical and Geophysical Data Analysis Services din cadrul ICSU (2006-2008).
Basarab Nicolescu este fizician teoretician în cadrul Centre national de la recherche scientifique (CNRS), membru de onoare al Academiei române, preşedinte-fondator al Centre international de recherches et études transdisciplinaires (CIRET). Autor, printre altele, al lucrărilor From Modernity to Cosmoderniy - Science, Culture and Spirituality (State University of New York Press), Nous, la particule et le monde (Intercommunications, Bruxelles), Qu` est -ce que laréalité ? (Liber, Montréal).


REZERVARI | resa@institut-roumain.org
01 47 05 15 31