Concursul Internaţional de Vioară „Remember Enescu“, ediţia a XV-a

În perioada 30 aprilie – 4 mai 2011, Fundaţia Culturală „Remember Enescu" organizează la Sinaia cea de-a XV-a ediţie a Concursului Internaţional de Vioară "Remember Enescu". La această ediţie vor participa peste patruzeci de tineri violonişti din opt ţări. Marele premiu „Remember Enescu", în valoare de 1000 EUR, îi va oferi câştigătorului o bursă completă la Festivalul I Palpiti din Los Angeles, California, o bursă la programul "Interferenţe" al Festivalului Sonoro, precum şi o programare în stagiunea 2011-2012 a Filarmonicii Moldova din Iaşi.

Din juriul concursului fac parte: Eduard Schmieder (dirijor, violonist, SUA), Bujor Prelipcean (violonist, directorul Filarmonicii Moldova din Iaşi), Regina Brandstätter (violonistă, Austria) şi Igor Coretti-Kuret (dirijor, violonist, Italia).

Concertul de gală şi festivitatea de premiere a laureaţilor vor avea loc miercuri, 4 aprilie 2011, ora 11.00, la Muzeul Naţional Peleş.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Gliga – Instrumente Muzicale, Aperto – Instrumente Muzicale, Liceul de Muzică "George Cosbuc", Hellenic Coca-Cola.

Mai multe informatii pe: www.rememberenescu.ro