CANNES 2019 | Romanian Short Waves

CANNES 2019 | Romanian Short Waves

14-25 mai

Cannes

În acest an, în cadrul Short Film Corner, un forum dedicat filmelor de scurt metraj și a promovării tinerelor talente, vom descoperi "Romanian Short Waves", un program de scurt metraj românesc care promovează filme independente, organizat de asociația Secvențe și susținută de Institutul Cultural Român. Filmele, 18 la număr anul acesta, vor fi disponibile la Biblioteca Digitală de Film a Festivalului și vor fi vizionate în Palais F în data de 24 mai la orele 15:00.

Din 2008 până azi, programul Romanian Short Waves prezintă la Cannes 120 minute de scurt-metraje româneşti. Romanian Short Waves este un program produs de Asociaţia Secvenţe şi susţinut şi în acest an de Institutul Cultural Român de la Paris. Filmele selectate în programul Romanian Short Waves, de Asociaţia Secvenţe participă la „Short Film Corner”, secţiune non-competitivă a Festivalului de Film de la Cannes. Filmele pot fi vizionate la toate bornele digitale ale festivalului, precum şi într-o proiecţie specială într-una din sălile de proiecţie ale Palais des Festivals. 

Prin promovarea filmelor independente și a celor de școală, Romanian Short Wavesa condus la o mai mare vizibilitate a producţiilor româneşti în faţa selecţionerilor festivalurilor.

« Cannes Court Métrage » reuneşte doua entităţi - Short Film Corner şi Competitia (în urma căreia juriul scurt-metrajelor decernează Palme d'Or) - într-o dinamică complementară pentru a oferi o imagine globală a tinerei creaţii mondiale şi, pentru a stimula creativitatea protagoniştilor săi, reunindu-i în jurul unor ateliere şi conferinţe, organizate în cadrul Palais des Festivals.