Bucureștiul sefard

Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta, în colaborare cu Fundația pentru Sinagoga din Seghedin prezintă, în perioada 6 mai – 22 iunie 2025, expoziția „Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini”  în spațiul expozițional al Sinagogii Noi (Seghedin, 6722, str. Jósika nr. 10).

Expoziția va fi deschisă de domnul Kendrusz Attila, liderul spiritual al evreilor din Seghedin, marți, 6 mai 2025, la ora 16.00.

Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini” reconstruiește parcursul comunității sefarde din capitala României prin intermediul unor documente personale și oficiale. Expoziția își propune să redea publicului povestea în mare măsură uitată a Bucureștiului sefard, al cărui patrimoniu fizic este, din păcate, pe cale de dispariție (prin demolări sau schimbarea aparenței și destinației), la fel ca și comunitatea care l-a creat. Panourile expuse documentează cei peste 500 de ani de istorie a evreilor spanioli care inițial au traversat iar mai apoi s-au și stabilit în București, aducând cu ei negoțuri inedite, dar și instituții comunitare, așezăminte educaționale și organizații culturale, de care de multe ori au beneficiat și evreii Ashkenazi, veniți în urma lor dar deveniți curând mult mai numeroși, însă cu mai puține posibilități financiare, și chiar românii, prin donațiile făcute de bancherii sefarzi Academiei Române și Universității din București pentru burse și premii de care au beneficiat multe personalități.

Expoziția prezintă o selecție de fotografii vechi și mai noi, materiale din Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, CENTROPA, arhiva NOI Media Print și arhivele personale aparținând Ancăi Halfon Mircea, Feliciei Waldman, Ancăi Tudorancea, Irinei Cajal Marin și lui Sorin Berman, Alberto Modiano și Ovidiu Morar.

Curatoarele expoziției: Felicia Waldman și Anca Tudorancea

Felicia Waldman (dr. în Filosofie la Universitatea din București, 2001) este conferențiar la Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de litere, Universitatea din București și coordonator al Centrului și ProgramuluiGoldstein Goren MA în Cultura și Civilizația Ebraică. Este membră de lungă durată a mai multor asociații academice internaționale: Asociația pentru Studiul Naționalităților, Societatea pentru Studii Iudeo-Arabe, Asociația Studiilor Israeliene, profesor invitat la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valery din Montpellier și Al. I. Cuza din Iași și profesor afiliat al Universității Haifa. A publicat 4 cărți și peste 50 de articole și a coeditat 4 volume pe aceste teme. În prezent este șef adjunct al Delegației României la Alianța pentru Comemorarea Holocaustului, membru și fost președinte al Grupului de lucru pentru educație al organizației și membru alComitetului pentru Genocidul Romilor.