BrancuSING, recital vocal-instrumental la Cité internationale des arts

Data: 20 aprilie 2026 | 19.00

Locul: Cité internationale des arts |18 rue de l'Hôtel de Ville, 75004 Paris 

BrancuSING este un turneu internațional organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de AFCN, conceput ca un parcurs muzical interdisciplinar dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Proiectul transpune ideile sculpturale ale lui Brâncuși în limbaj sonor și se bazează pe o cercetare interdisciplinară inițiată de Rodica Vică, realizată cu participarea Doinei Lemny, curator onorific la Musée d'Art moderne - Centre Pompidou, Paris, unul dintre numele de referință în domeniul studiilor brâncușiene.

Formatul acestui proiect include Concert Talk și proiecții multimedia și este dezvoltat în parteneriat cu numeroase institute culturale românești din străinătate, ambasade și instituții culturale și educaționale internaționale. Programul muzical al turneului reunește lucrări de George Enescu, Erik Satie, Anton Pann, George Gershwin și Agustín Lara, alături de două cicluri de lieduri pentru soprană și pian, semnate de Sabina Ulubeanu și Radu Mihalache, compuse special pentru BrancuSING și prezentate în primă audiție absolută în cadrul acestui proiect, inspirate din operele lui Constantin Brâncuși.

Concertul de la Paris, organizat în cadrul manifestărilor dedicate Anului Brâncuși, le va avea ca participante pe: Rodica Vică – soprană, Angela Drăghicescu – pianistă, Doina Lemny – istoric de artă, cercetător specializat în opera lui Constantin Brâncuși, invitată în calitate de moderator și expert.

Program


Cuvânt introductiv (Angela Drăghicescu / Rodica Vică)

Intervenție Doina Lemny despre lucrările lui Brâncuși Peștele, Măiastra, Vrăjitoarea, însoțite de proiecții imagine / video în relație cu aceste lucrări

Sabina Ulubeanu – Ciclu de lieduri pentru voce și pian inspirate din lucrările lui Brâncuși Peștele, Măiastra, Vrăjitoarea (premieră absolută BrancuSING)

Igor Stravinsky – Piano-Rag-Music (solo de pian)

George Enescu – Le Galop și Du conflit en douleur

Intervenție Doina Lemny despre Constantin Brâncusi și Erik Satie

Erik Satie – La Statue de bronze, „Les Oiseaux”

Erik Satie – Gnossienne nr. 1

Intervenție Doina Lemny despre lucrările lui Brâncuși Pasărea în văzduh, Primul țipăt, Masa tăcerii, însoțite de proiecții imagine / video în relație cu aceste lucrări

Radu Mihalache – Ciclu de lieduri pentru voce și pian inspirate din lucrările lui Brâncuși Pasărea în văzduh, Primul țipăt, Masa tăcerii (premieră absolută BrancuSING)

Pian solo

Intervenție Doina Lemny despre colecția de discuri a lui Brâncuși și interesul acestuia pentru muzica lumii

George Gershwin – Summertime

Anton Pann – Până când nu te iubeam

Agustín Lara – Granada