Aurel & Octavia MARC

AUREL MARC este un oboist de talie internaţională, cu o vastă carieră interpretativă, profesor universitar doctor la Academia de Muzică din Cluj şi rector (2000-2008) al acestei instituţii de indubitabil prestigiu. La cele două recitaluri din Portugalia, organizate de ICR Lisabona va fi însoţit de OCTAVIA MARC, tânără speranţă a scenei pianistice româneşti. Caracterul agreabil al repertoriului – ce cuprinde nume precum L. Van Beethoven, George Enescu, Cornel Ţăranu, Franz Liszt, Amilcare Ponchielli şi J.W. Kalliwoda – reprezintă un punct de atracţie pentru melomanii lisabonezi, dar şi pentru cei din nordul Portugaliei, cărora le venim în întâmpinare prin programarea unui al doilea recital şi la palatul ce adăposteşte Muzeul Nogueira din centrul oraşului Braga. Program    J.W. Kalliwoda – Morceau de salon opus 288 for Oboe and Piano L. VAN BEETHOVEN – Sonata for Piano op. 31 no. 2 in re minor JOHANN SEBASTIAN BACH – Sarabande from The Partita in la minor for Oboe Solo BWV1013 GEORGE ENESCU – Sarabanda from the op. 10 Suite for Piano interval SIGISMUND TODUŢĂ – "…de dor"; "…de băsmuit" from Six Pieces for Oboe Solo FRANZ LISZT – The Spanish Rhapsody for Piano AMILCARE PONCHIELLI – Capriccio for Oboe and Piano Curricula  Aurel MARC Născut la 17 martie 1947, sat Ruseşti, comuna Mărişel, judeţul Cluj Studii: - clasele primare în satul natal Studii muzicale: -1958 -1966 - Liceul de Muzică din Cluj-Napoca -1966 – 1971 - Conservatorul de Muzică "Gheorghe Dima" Cluj-Napoca, absolvit cu examen de licenţă în sesiunea iunie 1971 (media 10) - 2005 – Doctor în Muzică, cu distincţia Summa cum Laude Cursuri de specializare: Franţa 1981, 1982, 1983 Performanţe artistice pe plan naţional: - Ultimii doi ani de studenţie (1969-1970) şi (1970-1971) deţinător al bursei "George Enescu", bursă acordată prin concurs celor mai buni interpreţi dintre studenţii cu note maxime -Laureat al Festivalului "Primăvara studenţească clujeană" ediţiile 1969 şi 1970 -Laureat al Festivalului Naţional de Interpretare Muzicală a Institutelor de Artă, ediţia 1971 – Timişoara -1983 – Premiul A.T.M., pentru realizarea integralei discografice a "Concertelor Regale" de Fr. Couperin (cu "Collegium Musicum Academicum") Performanţe artistice pe plan internaţional: -Distincţii la concursurile internaţionale de interpretare muzicală de la: -Praga (1974) -Markneukirchen (1974 şi 1976) -Premiul special al juriului pentru cea mai bună interpretare la Concursul de la Markneukirchen (1974) Distincţii: - 1989 – distins cu titlul de "Lector emerit" - 2004 – Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" în grad de Ofiţer, acordat prin decret prezidenţial Activitate didactică şi metodică: Ca şef de promoţie, în baza repartiţiei ministeriale nr. 16683, din 1971 fără întrerupere sunt cadru didactic al Conservatorului (Academiei) de Muzică "Gheorghe Dima" Cluj-Napoca, urmând gradele universitare de asistent stagiar, iar prin concurs cele de asistent titular, lector (1981), iar din 1990 cel de profesor. Competenţe: -oboi: tehnică şi interpretare -muzică de cameră - metodica de specialitate -aspecte ale scriiturii muzicale contemporane (pentru ciclul de masterat) -stilistică repertorială (studii doctorale) Cursuri de măiestrie ţinute la: Bayreuth (1976), Pommersfelden (Germania - 1979), Braşov (1994), Chişinău (1998, 2004), Bucureşti (1999), Osnabrück (Germania - 2003), Iaşi (2006). Activitate interpretativă: -membru fondator al formaţiei de muzică veche "Collegium Musicum Academicum" -membru al ansamblului de muzică contemporană "Ars Nova" -prim-oboist în prestigioase ansambluri camerale şi simfonice naţionale şi internaţionale -solist a numeroase concerte camerale şi simfonice în ţară şi peste hotare Repertoriu: de la preclasic până la modern, concretizat în peste 1000 de concerte şi recitaluri (din care aproximativ 200 prime audiţii din literatura de specialitate universală şi autohtonă) în ţară şi peste hotare (Ungaria, Cehoslovacia, Austria, Germania, Franţa, Olanda, Polonia, Republica Moldova, Spania, Italia, fosta URSS, Grecia, Elveţia, Belgia) în calitate de solist sau membru al unor prestigioase ansambluri muzicale. -Imprimări Radio-TV în ţară şi peste hotare (zeci de lucrări) -Discuri şi C.D.-uri: Electrecord şi Hungaroton (Haendel, Telemann, Couperin, Albinoni, Marcello, Vivaldi, Terenyi, Ţăranu, Siegenthaler, Kopitman, Krulic, H. Mathé etc). -Compozitori români care mi-au dedicat sau cărora le-am prezentat lucrări în primă audiţie absolută, conlucrare din care a rezultat o literatură autohtonă de specialitate: S. Toduţă, C. Ţăranu, C. Râpă, V. Herman, L. Comes, V. Timaru, H. P. Türk, E. Terenyi, Dora Cojocaru, D. Voiculescu, A. Pop, C. Marina, G. Jodal, N. Jinga, D. Acker etc. -Aprecierile pozitive asupra prestaţiilor mele artistice s-au concretizat în peste 200 de articole în presa de specialitate din ţară şi de peste hotare: "Nice Matin" din 8.08.1982, pe pagina I-a, cu titlul: "Aurel Marc, un virtuoz cu nume de împărat", notează printre altele: "El posedă acea sonoritate luminoasă şi amplă pe care o redă acest instrument unic şi fermecător, când este bine stăpânit"; "…Aurel Marc ne-a dat o interpretare demnă de cei mai mari oboişti…" în "Le Courrier Savoyard", din 6.09.1976, Annecy, Franţa; "…Aurel Marc, unul dintre interpreţii de frunte din ţara sa, cântă cu o uimitoare uşurinţă şi superioritate tehnică în toate registrele instrumentului, tonul său curat, moale şi copt, corespunde artei lui Bohuslav Martinu" în "Nova Svoboda" din 17.05.1978, Ostrava, Cehoslovacia. "…Oboistul clujean Aurel Marc – căruia i-a fost dedicat concertul (S. Toduţă – Concert pentru oboi, oboe d'amore şi orchestră) a reuşit o versiune interpretativă sensibilă, de o deosebită frumuseţe sonoră, sugestivitate şi expresivitate" în "Cronica Iaşi" nr. 45 din 10.11.1989. Funcţii de conducere: 1990-1992 – şef al Catedrei Instrumente de suflat şi percuţie 1992-2000 – decan al Facultăţii de Interpretare Muzicală 2000-până în prezent – rector al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" Octavia Marc was born in July 1987 in Cluj-Napoca, Romania. She attended the "Sigismund Toduta" Music High School in Cluj, having piano lessons with Mihaela Gavris. Whilst there, she won the Constantin Silvestri Scholarship for the 2003 – 2004 school year, which gave her the opportunity to attend the Mary Erskine School in Edinburgh and study piano with Graeme McNaught. She won the Scottish Rotary Club Young Musician of the Year 2004 and she was awarded the 1st prize and The Elizabeth Ritchie Trophy in the 84th Edinburgh Competition Festival. At the moment, she is a 3rd year student at the "Gheorghe Dima" Music Academy in Cluj-Napoca, studying piano with Daniel Goiti. She has received many prizes at different music competitions in Romania and has given recitals and concerts both in Romania and abroad. As a soloist, she has performed with various conductors including Petre Sbarcea (Romania), Kang Chang Woo (Korea), James Grossmith (Scotland), Ciprian Para (Romania), Victor Dumanescu (Romania) and with a number of orchestras – the Chamber Orchestra of the Romanian Opera House in Cluj, the "Sigismund Toduta" Music High School in Cluj, the "Transilvania" State Philharmonic Orchestra and the Chamber Orchestra of the Edinburgh Competition Festival. She has attended master classes with the following pianists: Vincenzo Balzani (Italy), Peter Florian (Germany), Ian Jones (Scotland) and Ninuca Osanu-Pop (Romania), as well as with The Voces Quartet (Iasi, Romania).