Debutul celei de-a doua stagiuni 2008 la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Ven
Joi, 4 septembrie a. c. , la orele 18. 30, va debuta cea de-a doua stagiune a activităţii Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe anul 2008. În deschidere, va fi vernisată expoziţia de pictură, grafică şi sculptură „Modi di
Culorile avangardei. Arta în România 1910 – 1950
Expoziţie organizată de Institutul Cultural Român cu sprijinul British American Tobacco Romania la Muzeul Naţional de Artă Joi, 12 iulie 2007, la orele 19. 00, în Sala Tronului a Muzeului Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53, corp central), va
Seara de film
Miercuri, 24 septembrie, ora 19. 00, la sediul ICR va avea loc avanpremiera scurtmetrajelor Megatron (regia: Marian Crişan), Joi (regia: Hadrian Marcu) şi Bricostory (regia: Andreea Păduraru). Seara de film va avea loc în prezenţa celor trei regizori. Megatron, 2008,
Evenimente – selecţie
În lunile august şi septembrie sunt programate evenimente în cadrul proiectelor finanţate de Programul Cantemir 2008, specifice unor domenii variate precum dans contemporan, arte vizuale şi design, folclor, teatru, literatură şi film. Evenimentele vor avea loc în
Grigore Leşe îi prezintă pe Muzicanţii din Greceşti
În luna august, Ultimii rapsozi vin la Institutul Cultural Român de pe Valea Raznicului: joi, 28 august 2008, de la ora 18, în cadrul programului iniţiat de Grigore Leşe, la sediul ICR (Bucureşti, Aleea Alexandru 38) vor poposi, vor cânta şi vor povesti Muzicanţii
Freedom for Lazy People! - un omagiu adus streetart-ului românesc
Miercuri, 18 iunie, 19:30-23:00 (până pe 15 august, 2008) THE ROMANIAN GALLERY 573-577 3rd Ave (at 38th St), New York, NY 10016 INTRAREA LIBERĂ. Orar: 10 am-6 pm (Luni-Sâmbătă). NEW YORK, 16 iunie, 2008 – Scena de streetart din Europa de Est este aproape necunoscută
Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare / Ediţia a VII-a, Sibiu, 4 - 10 august
În perioada 4 - 10 august 2008 se desfăşoară la Sibiu cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal
400 de artişti populari români din ţară şi din jurul graniţelor la Festivalul Naţional al Tradiţiilo
Timp de şase zile, aproape 400 de artişti populari români din ţară şi din jurul graniţelor şi-au demonstrat măiestria la unul dintre cele mai importante festivaleuri ale tradiţiilor populare organizat în România. În perioada 4 - 10 august 2008 s-a desfăşurat
Reacţiile la expoziţia Freedom for Lazy People de la ICR New York – o manipulare grosolană
Institutul Cultural Român a organizat joi, 7 august 2008, ora 11. 00, o conferinţă de presă pe tema expoziţiei Freedom for Lazy People, care poate fi vizitată până în data de 15 august la New York. Conferinţa de presă a fost găzduită de librăria Cărtureşti.
Reacţiile la expoziţia "Freedom for Lazy People" de la ICR New York – o manipulare grosolană
Institutul Cultural Român vă invită joi, 7 august 2008, ora 11. 00, la o conferinţă de presă pe tema expoziţiei Freedom for Lazy People, care poate fi vizitată până în data de 15 august la New York. Conferinţa de presă este găzduită de librăria Cărtureşti
ApăAerFoc – Festival de teatru în aer liber la Bucureşti
* galerie foto * imagini video PRO TV * imagini video REALITATEA TV + imagini video Ilotopie + imagini video Tuig * imagini video Strange Fruit * imagini video Strange Fruit 2 În teatrul de stradă nu există convenţie, nu există mediere. Există doar atenţie, percepţie.
Donaţie de cărţi şi reviste
Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, a iniţiat un program de atribuire cu titlu gratuit de cărţi şi publicaţii către Biblioteca Universităţii „Alecu Russo din oraşul Bălţi (Republica Moldova). Programul constă în expedierea