Artă contemporană românească la Viena

România este reprezentată cu sprijinul ICR Viena la cele mai importante evenimente de artă contemporană ale toamnei din capitala austriacă. Este vorba despre trei repere culturale majore pe plan internațional: Parallel Vienna, viennacontemporay și festivalul Curated by.

În perioada 6-11 septembrie 2022, proiectul Kunsthaus 7B este prezent la ediția aniversară de 10 ani a PARALLEL VIENNA – concept hibrid care îmbină formatul unui târg de artă contemporană, cu o platformă de expunere şi cu studioul artistic. Locația ediției din acest an va fi edificiul istoric Semmelweisklinik. În acest cadru, KUNSTHAUS 7B prezintă lucrări realizate de: Ion Anghel, (București) – artă obiect şi pictură, Oana Ionel (București) – pictură, Sorina von Keyserling (Biertan și Berlin) – sculptură, Armin Mühsam (Cluj-Napoca și Kansas City) – pictură, Birgit Reiner (Sibiu și Bonn) – pictură.

Ediţia 2022 a târgului viennacontemporary se va desfăşura în perioada 8-11 septembrie la Kursalon din Viena și va prezenta lucrări de artă vizuală aparţinând tuturor formelor de expresie: pictură, sculptură, fotografie, desen, instalaţie, new media. Galeria Sandwich și Basic Projects vor reprezenta România anul acesta la unul dintre cele mai importante târguri internaţionale de artă contemporană din Austria. viennacontemporary reprezintă un loc de întâlnire pentru vizitatori, artişti, curatori, colecţionari şi proprietari de galerii. Ediția 2022 are ca temă centrală fenomenul digitalizării și modul în care tehnologia influențează umanitatea.

Proiectul expozițional prezentat de Galeria Sandwich, ALTERNATIVE RECURRENCES, arată un dialog sensibil între două artiste emergente: Nicoleta Mureș (România) și Diana Khalilova (Ucraina). Scopul proiectului este de a investiga abordări critice asupra vieții contemporane accelerate, haotice. Astfel se creează un spațiu vibrant, în care se suprapun simbolurile culturii pop cu cele ale culturii mitice.

Basic Projects este o platformă de promovare și expunere a artei contemporane din România, inițiată și concepută de Andrei Jecza și Alina Șerban, parte a Galeriei Jecza din Timișoara. Basic Projects are ca obiective promovarea internațională a tinerilor artiști din România, facilitarea contactelor cu profesioniști din zona culturală, prezentarea acestora în contexte instituționale de profil. Standul expozițional de la viennacontemporary va prezenta lucările artistelor: Adela Giurgiu, Virginia Toma și Vladiana Ghiulvessi.

Cea de-a 14-a ediție a festivalului de artă contemporană curated by are loc între 9 septembrie și 8 octombrie 2022. Duo-ul curatorial Kilobase Bucharest va prezenta la Galerie WonnerthDejaco expoziția JOY ~ JOY ~ JOY ON THE PEPPERSIDE OF SUPRAINFINIT, care include lucrări semnate de: Apparatus 22 (România, Belgia, Suprainfinit), Irina Bujor (România, Germania), Alex Horghidan (România), Sebastian Moldovan (România), Ioana Nemeș (România), Elisa Sighicelli (Italia). Expoziția se dezvoltă conceptual în jurul unor perspective artistice est-europene asupra viitorului: introspecții în lumi viitoare mai bune, mai incluzive, lucrări despre convivialitate, despre rolul artei de a aduce în conversație perspective empatice și proaspete despre comunități marginalizate, vise ale unor momente de fericire intensă, clubul ca spațiu ce privilegiază libertatea.