Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează, în perioada 1 – 9 iulie 2021, expoziția „Adakale trăiește!”, ce cuprinde fotografii recente și materiale de arhivă (documente, fotografii, obiecte) aparținând membrilor comunității Adakale strămutați cu 51 de ani în urmă, ca urmare a construcției barajului hidrocentralei de la Porțile de Fier. Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Dunării.
Concept, documentare, texte: Silvana Rachieru
Fotografii și editare fotografii arhivă: Bogdan Cristel
Documentare: Costin Zamfir
Acum 51 de ani istoria insulei Adakale se încheia sub apele Dunării. Adakale, insulă aflată în zona Turnu Severin, a fost scufundată în 1970 ca urmare a construcției barajului hidrocentralei româno-iugoslave de la Porțile de Fier. Locuitorii, în jur de 680 de persoane în majoritate de etnie turcă, au fost evacuați și au avut de ales între a se stabili în Romania sau în Turcia. Astăzi întâlnim membri ai comunității Adakale în Orșova, Turnu Severin, Constanța, Alba Iulia, București dar și în Istanbul, Edirne, Ankara, Izmir, Eskișehir etc.
Amintirea insulei Adakale este păstrată și astăzi în România și în Turcia. În literatură insula este descrisă frecvent prin diferite metafore: paradisul pierdut, insula din suflet, orientul scufundat, patria din buzunarul de la piept, amintirea de sub ape…. Cum trăiește și mai ales prin ce trăiește astăzi sunt răspunsurile pe care această expoziție le dă prin incursiuni în memoria colectivă a unei comunități legate de un singur nume: Adakale.
Despre barajele și localitățile înghițite de ape se vehiculează frecvent știri în întreaga lume. În spatele tuturor fenomenelor economice ce au impus modificări ambientale radicale se află însă povești de viață ale celor pentru care Acasă a devenit o noțiune abstractă. Istoriile lor trebuie descoperite și spuse atâta timp cât mai există martori ai evenimentelor.
Proiectul se înscrie pe linia preocupărilor legate de raportul între comunitate și sustenabilitate ambientală regăsite în tema actualei ediții a Bienalei Internaționale de Arhitectură de la Veneția, „How Will We Live Together?”, preocupări formulate din perspectiva istoriei recente.
Silvana Rachieru este istoric, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Istorie – Universitatea din București și specialistă în istoria socială și diplomatică a Imperiului Otoman și a relațiilor româno-otomane în perioada modernă. Director al Institutului Cultural Român din Istanbul între 2011-2015 și director al Centrului de Studii Turce din Facultatea de Istorie din 2017.
Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, Bogdan Cristel este fotograf profesionist din 1992, lucrând peste 20 de ani la Agenția internatională de presă Reuters. Timp de o săptămână, între 12 și 19 octombrie 2014 s-a întâlnit la Istanbul și Edirne cu familiile din comunitate.
Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, Costin Zamfir, coordonator de proiecte la ICR Istanbul în perioada 2011-2015, a organizat întâlnirile cu insularii și l-a însoțit pe Bogdan Cristel în documentare.
Proiectul a fost realizat în colaborare cu Centrul de Studii Turce - Universitatea din București