Institutul Cultural Român de la Praga în parteneriat cu Ambasada României în Republica Cehă şi Asociaţia Românilor din Republica Cehă organizează, pe data de 24 iunie - când românii de pretutindeni aniversează Ziua Universală a Iei - o defilare prin oraş în cămăşi şi bluze tradiţionale. Astfel, în intervalul orar 16:30-18:30, pe traseul turistic din centrul vechi al Pragăi, reprezentantele ICR, ambasadei şi comunităţii de români vor oferi publicului ceh şi internaţional din zona cu cel mai mare vad turistic din Praga o incursiune în patrimoniul ancestral al poporului român care, iată, după mai bine de 2000 de ani, a rămas intact în aspectele esenţiale. În portul popular rezidă şi astăzi datini şi credinţe milenare, pe care generaţiile de la sat le perpetuează atât de facil, prin consevarea tehnicilor şi motivelor utilizate în realizarea obiectelor de artizanat românesc.
Vom avea ii din Muntenia, Moldova, Dobrogea şi Banat. Iniţiativa noastră serveşte, înainte de toate, necesătăţii continuării tradiţiilor româneşti în vremuri moderne şi familiarizării publicului tânăr cu reperele fundamentale ale culturii române.
Mai jos, traseul defilării, pentru a fi accesibil celor ce doresc să ni se alăture pe parcurs, după ora de pornire: 16:30 - plecare din faţa Ambasadei României (Nerudova 5) 17:15-17:30 - Staromestske Namesti 18:00 - piaţeta Narodni Divaldo 18:20-18:30 - Ujezd, zona de pornire a funicularului.