Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul organizează, în data de 30 iunie 2026, de la ora 19:00, la Conacul Musurus Pașa, un recital de muzică tradițională românească susținut de artista Ilinca Din, dedicat celebrării Zilei Universale a Iei.
Evenimentul își propune să promoveze patrimoniul cultural imaterial românesc în spațiul turc, prin punerea în valoare a unuia dintre cele mai reprezentative simboluri ale identității culturale românești – ia tradițională. Recunoscută la nivel internațional ca expresie a creativității, a memoriei colective și a continuității tradițiilor, ia reprezintă un reper al patrimoniului cultural românesc și un simbol al identității naționale.
Prin recitalul susținut de Ilinca Din, interpretă de muzică populară și naistă, publicul va avea ocazia să descopere două dintre cele mai reprezentative expresii ale tradiției românești – costumul popular și muzica tradițională. Programul artistic va reuni cântece și piese instrumentale reprezentative din diferite regiuni ale României, oferind o incursiune în bogăția folclorului românesc.
Ilinca Din este una dintre tinerele voci reprezentative ale muzicii tradiționale românești. Studentă la Universitatea Națională de Muzică din București și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, artista a susținut concerte în diferite țări, promovând patrimoniul muzical românesc pe scene internaționale. Activitatea sa artistică a fost recompensată cu numeroase premii la festivaluri naționale și internaționale de folclor.
Evenimentul face parte din strategia Institutului Cultural Român de promovare a patrimoniului cultural național și de consolidare a dialogului intercultural, contribuind la creșterea vizibilității culturii române în Republica Turcia și la dezvoltarea relațiilor culturale dintre România și Republica Turcia.