Ziua Naţională a României în comunitatea de români din Padova

În perioada 24 noiembrie-16 decembrie 2007, comunitatea de români din Padova (Italia) sărbătoreşte Ziua Naţională a României printr-o serie de evenimente culturale, organizate de Asociaţia socio-culturală română COLUMNA din Padova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării şi cu sprijinul Primăriei din Padova.

Programul a fost deschis sâmbătă, 24 noiembrie, la Centrul Civic din Camin, cu vernisajul expoziţiei de grafică şi icoane pe lemn "Quando la voce del pensiero tace" a artistei Elena Mariana Ionescu. Seara s-a încheiat cu un recital de muzică clasică în interpretarea sopranei Gianna Buniato, a violonistului Radu Jelescu şi a pianistei Nella Hristova. Expoziţia poate fi vizitată până pe 16 decembrie.

Sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 19.30, Centro Civico di Camin din Padova va găzdui conferinţa "Italiani e rumeni - le ragioni di una fratellanza", susţinută de prof. Dan Octavian Cepraga, de la Universitatea din Padova. Seara va continua cu Balada lui Ciprian Porumbescu pentru vioară şi pian în interpretarea violonistului Radu Jelescu şi a pianistei Nella Hristova şi cu un concert susţinut de corul Cantori Castellani, dirijat de profesorul Radu Jelescu.

Pe 2 decembrie, în Piaţa Prato della Valle vor avea loc un concert al trupei Iris şi un spectacol de muzică şi dansuri populare susţinut de Mioara Velicu şi ansamblul Trandafir de la Moldova din Huşi.

Concomitent, Institutul Cultural Român organizează un amplu itinerariu fotografic, prin programul Seeing Otherness through Romanian Lenses, o prezentare inedită a vieţii urbane româneşti. În locul unei expuneri fotografice descriptive a oraşelor României, ICR propune comparaţii fotografice între Veneţia şi Bucureşti (Venezia e Bucarest : Racconto di due città). Expoziţia, semnată de tânărul fotograf Vlad Eftenie, va fi prezentată între 29 noiembrie – 2 decembrie la Padova (Centrul Civic Forcellini şi Prato della Valle). Prin scurte poveşti vizuale, prin simetrii şi contraste, expoziţiile invită străinătatea să-şi vadă propria lume prin ochii românilor, evitând stereotipurile culturale şi sociale.

Asociaţia socio-culturală română COLUMNA din Padova a fost înfiinţată în anul 2005 şi are ca obiectiv principal promovarea valorilor culturale româneşti în Padova şi în Italia în general. Asociaţia COLUMNA face parte din Liga Românilor din Italia.
Comunitatea românilor din oraşul şi provincia Padova este cea mai numeroasă dintre comunităţile străine prezente în acest teritoriu. Număr românilor din Padova şi împrejurimi este estimat la cel puţin 30.000.