Ziua Europei 2024

Institutul Cultural Român și Ambasada României la Londra participă și în 2024 la evenimentele de amploare organizate la Londra cu ocazia celebrării Zilei Europei.

ICR Londra invită publicul, joi 9 mai 2024, începând cu ora 16:00, la St. John's Smith Square să sărbătorească Ziua Europei printr-un eveniment organizat de Biroul de legătură al Parlamentului European din Regatul Unit, în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene în Regatul Unit, EUNIC Londra, ambasade și organizații ale societății civile care activează în Londra. 

Inspirat de festivalurile organizate la Bruxelles și Strasbourg,  evenimentul de anul acestea va reprezenta o adevărată „vitrină a Europei” fiecare țară participantă organizând un stand în care se vor putea degusta produse gastronomice tradiționale și vinuri și se vor expune materiale turistice de promovare. 

România va participa la Festival cu un stand la care maestrul bucătar Marlena Botezatu, proprietara cofetăriei londoneze Entice by Marlen, va prezenta publicului  gastronomia tradițională românească. De asemenea, violonista Adriana Cristea și pianista Mina Beldimănescu vor prezenta numerosului public care și-a anunțat prezența un program artistic cameral prezentat sub numele de Romania with Love. Programul muzical cuprinde piese din repertoriul clasic românesc, lucrări scrise de Constantin Dimitrescu, Mircea Chiriac, Angheluș și Grigoraș Dinicu și Ciprian Porumbescu.

PROGRAM:

Ciprian Porumbescu - „Reverie” pentru vioară și pian

Constantin Dimitrescu - „Dans țărănesc”

Mircea Chiriac- „Serenada” pentru vioară și pian

George Enescu - „Balada” pentru vioară și pian

Angheluș Dinicu - „Ciocârlia” pentru vioară și pian

Grigoraș Dinicu (arr. Adriana Cristea) - „Hora mărțișorului” pentru vioară și pian

Adriana Cristea este solistă, recitalistă, muziciană de cameră, profesoară de vioară, aranjatoare, regizoare de recital și creatoare de conținut româno-britanic, Adriana Cristea este realizatoare a mai multor programe de recital și proiecte digitale. A absolvit Royal Northern College of Music din Manchester, unde a studiat cu Yossi Zivoni. Adriana a susținut concerte solo și recitaluri în Marea Britanie, Europa și Asia de Sud-Vest, în locații precum Concertgebouw din Amsterdam, Royal Albert Hall, St.Martin-in-the-Fields și St James's Church Piccadilly din Londra și Institutul Cultural Român din Londra. Londra. Ea a câștigat premiul I, premiul special și medalia George Enescu la Concursul Internațional de Vioară Remember Enescu și este laureată a Concursurilor Internaționale de Muzică Citta di Filadelfia, New Stars și Grand Prize Virtuoso, printre altele. Adrianei îi place să se conecteze cu publicul ei prin intermediul site-ului său web și al canalelor de socializare legate de pagina ei principală.

Pianista română Mina Beldimanescu a absolvit Academia Regală de Muzică și Școala de Muzică și Dramă Guildhall unde a studiat cu Diana Ketler, Ian Brown și, respectiv, Philip Jenkins. Mina este laureată a Concursului Internațional de pian din Val Tidone, a Concursului internațional de pian „Evangelia Tjiarri”, Larnaka și a premiilor Lilian Davies, Douglas Cameron și Harold Craxton din Londra. Ea cântă în mod regulat în săli precum St. James's Church Piccadilly, St. Martin-in-the-Fields și Institutele Culturale Române din Budapesta, Paris și Londra. Mina a făcut turnee extinse în Anglia și Massachusetts ca membru al diferitelor ansambluri de cameră.