Ziua Armatei Române sărbătorită la Beijing

ICR Beijing devine partener la organizarea Zilei Armatei Române la invitația biroului Ministerului Apărării Naționale din cadrul Ambasadei României în R.P.Chineze. Evenimentul are loc joi, 26 octombrie 2017, la Ambasada României în R. P. Chineză. Evenimentul se desfășoară în fiecare an, dar în acest an are ca temă sărbătorirea a celor 100 de ani de la Primul Război Mondial, precum și Centenarul Marii Uniri.

În cadrul evenimentului, vor fi expuse fotografii din expoziția „Pe urmele fotografilor din Războiul cel Mare” deschisă la sediul ICR Beijing. Evenimentul constă în recepția organizată de către biroul Ministerului Apărării Naționale, din cadrul Ambasadei României în R. P. Chineză, în deschiderea căruia va susține un discurs atașatul militar român. 

„Pe urmele fotografilor din Războiul cel Mare” este o expoziţie cu fotografii despre Primul Război Mondial, realizate de Bogdan Iorga, cu prilejul mai multor acţiuni de reconstituire istorică la care a participat. Fotografiile expoziției constituie un omagiu vizual adus celor ce au pierit în Marele Război şi, totodată, reprezintă un memento, menit să readucă în conştiinţa publicului grozăvia războiului.

Bogdan Iorga este doctorand al Universităţii Naţionale de Artă şi artist media, membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, având la activ o suită de expoziţii în ţară şi străinătate, care s-au bucurat de succes. Lucrările sale au fost expuse în colecţia de artă contemporană a MNAC. Artistul a fost selectat de către Ministerul Culturii, în 2008, în cadrul delegaţiei artiştilor români care au reprezentat România la Olimpiada Culturală din Beijing şi a fost solicitat de către Ministerul Afacerilor Externe de a fi prezent cu lucrările sale într-o expoziţie care a inaugurat Pavilionul Casa României din Beijing, în anul 2008.

Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care, la data de 25 octombrie 1944, a încheiat eliberarea de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

Vor participa ataşaţi militari ai ambasadelor acreditate în China, diplomați români și chinezi, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, foşti diplomaţi şi ataşaţi militari chinezi acreditaţi la Bucureşti, reprezentanți ai Asociației de Prietenie China-România, reprezentanți mass-media, românologi, studenți și rezidenți români la Beijing. Fotografiile, realizate pe baza unei temeinice documentări fotografice, făcută în mai multe colecţii publice din România, reprezintă, în plus, un document antropologic ce alătură fizionomiile contemporane celor de la începutul secolului XX, atrăgând publicul, determinându-l să-și dorească să se informeze mai mult despre istoria României.