Viena citeşte România - ICR la BuchWien08

Institutul Cultural Român şi filiala din Viena sunt prezente la Târgul de Carte BuchWien08, inaugurat oficial la Museumsquartier luni 17 noiembrie, în prezenţa a peste 800 de iubitori de carte, editori, scriitori, personalităţi ale vieţii culturale vieneze şi oficialităţi. (imagini pe http://www.kulturraumrumaenien. blogspot.com).
Eforturile ICR şi ICR Viena s-au concentrat în ultimele luni pe o bună reprezentare a scriitorilor români în cadrul acestui eveniment, astfel că România este ţara cu cele mai multe prezentări de carte şi de autori – 10 din numărul total de 340 care vor avea loc pe durata târgului. ICR Viena este deasemenea una dintre cele 70 locaţii integrate în reţeaua scenelor pe care au loc lecturi, prezentări de autori, discuţii cu publicul şi prezentări de carte.

Organizat pentru prima oară anul acesta, târgul de carte din Viena este continuatorul unei traditii de 60 de ani a Festivalului Lecturii, desfăşurat în cadrul Primăriei Viena. Începând cu acest an, organizaţiile editorilor, librarilor şi distribuitorilor, în colaborare cu asociaţia KulturKontakt au dorit să conecteze Viena la circuitul european al târgurilor de carte, mizând pe expertiza şi competenţa pe care mediul editorial şi cel cultural austriac în ansamblu, o au în spaţiul central, est şi sud-est-european. Din acest punct de vedere, Viena este o excelentă rampă de lansare pe întreaga piaţă de limbă germană, întrucât focusează constant pe cultura şi literatura estului şi este legată şi istoric de regiune.

În debutul târgului de carte, ICR Viena a organizat la Societatea Austriacă pentru Literatură o seară dedicată Adelei Greceanu. Fragmente din romanul "Mireasa cu şosete roşii" au fost lecturate magistral de actriţa Johanna Orsini-Rosenberg şi s-au bucurat de interesul publicului numeros.

„Institutul Cultural Român se remarcă prin felul în care promovează literatura în Viena. Nu cred să mai fie un alt institut cultural care să aibă un program de o asemenea complexitate. Ceea ce îmi place mie personal, este faptul că sunt promovaţi autori foarte diferiţi, din generaţii diferite, atât debutanţi, cât şi scriitori consacraţi. Institutele culturale promovează de regulă exclusiv scriitori consacraţi. Institutul Cultural Român prezintă o imagine vie a vieţii literare din România, în mod cuprinzător şi relaxat." (Manfred Müller, Societatea Austriacă pentru Literatură)

„Cred că e foarte bine că ICR Viena şi-a unit forţele cu organizatorii Săptămânii Lecturii, fiindcă noi fiind totuşi o ţară şi o literatură despre care se ştiu puţine lucruri în Occident, e vital să ne asociem cu instituţii importante din ţările vestice. Asta, îmi închipui, aduce şi public, şi prestigiu şi probabil că asta s-a vazut la lecturile pe care ICR Viena le-a organizat şi le organizează de doi ani încoace. În seara asta, sala a fost plină, aproape toate locurile au fost ocupate. Nu ştiu câte locuri sunt în total în sală, însă m-am simţit foarte bine. E mai bine să fii într-o sală mică, dar plină, decât într-o sală foarte mare şi mai puţin plină sau aproape goală." (Adela Greceanu)

"Cred că noi în Viena avem legături foarte strânse cu Europa de Est, nu pentru că ar fi în vogă, ci pur şi simplu. E bine că tot mai mulţi işi dau seama şi manifestă interes pentru acest subiect. Aş spune chiar că Viena face deja parte din Europa de Est, eu cel puţin văd similitudini foarte mari." (Johanna Orsini-Rosenberg, actriţă) 


Promovarea literaturii române în Austria

În perioada 17 – 23 noiembrie are loc la Viena "Săptămâna Lecturii" şi Târgul de Carte – BuchWien08, eveniment aflat anul acesta la cea de a 61a ediţie.

ICR Viena, în parteneriat cu Asociaţia KulturKontakt, Uniunea Scriitorilor din Austria şi Centrul de Expoziţii Viena, a investit în ultimele şase luni eforturi considerabile pentru organizarea prezentării editurilor şi autorilor din România. Dealtfel, România este singura ţară, dintre cele participante, prezentă cu 10 autori la eveniment.
Pentru a face lecturile cât mai atractive, în condiţiile concurenţei foarte mari pe agenda evenimentului, ICR Viena a apelat la actori foarte cunoscuţi de la Burgtheater şi Volkstheater care vor citi textele autorilor români.


Sesiunile de lectură sunt programate în locaţii de maximă vizibilitate, cum ar fi Societatea Austriacă pentru Literatură, Centrul Literaturii, locurile special amenajate în cadrul târgului. Pe data de 22 noiembrie, la sediul ICR Viena este organizată „Lunga Noapte a Literaturii Române".


Programul lecturilor

Polirom & Cartea românească
17.11., ora 19.00, Societatea Austriacă pentru Literatură: Adela Greceanu – Mireasa cu şosete roşii/ Die Braut mit roten Socken
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Ioana Nicolaie – O pasăre pe sârmă/ Ein Vogel auf dem Drahtseil
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Ştefan Agopian – Manualul întâmplărilor/ Handbuch der Geschichten
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Horia Ursu – Asediul Vienei/ Die Belagerung Wiens

Centrul Cărţii ICR
19.11., ora 20.00, Literaturzentrale: Ioan Groşan – O sută de ani de zile la Porţile Orientulu/ Hundert Jahre Tag für Tag an den Pforten des Orients
19.11., ora 20.00, Literaturzentrale: Radu Aldulescu – Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare/ Von den Helden einer Landschaft des Grünen und Kühlen
20.11., ora 10.30, Messe Wien: Adrian Chivu – Caiet de desen/ Zeichenheft
20.11., ora 14.45, Messe Wien: Ioan Manolescu – Derapaj/ Im Schleuderkurs

AdevărulHolding
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Vintilă Corbul – Căderea Constantinopolului/ Konstantinopels Fall
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Vlad Muşatescu – Extravagantul Canon Doi/ Al Canon dem Zweiten

Despre programele ICR Viena
de promovare a literaturii române contemporane
2007-2008

Iniţiate de ICR Viena în martie 2007, în colaborare cu editura Polirom, programele cadru lunare Matinee&Brunch, derulate la sediul ICR Viena, au reprezentat un efort susţinut şi coerent de promovare a literaturii române contemporane. El a fost dublat în 2007 de parteneriatul cu Institutul de Romanistică din cadrul Universităţii Viena pentru introducerea în curricula universitară a textelor autorilor români, cărora le-au fost organizate lecturi la ICR Viena, iar editura Polirom a fost solicitată să doneze Institutului de Romanistică volumele autorilor participanţi în program. Tot în anul 2007, ICR Viena a organizat primul simpozion de traductologie în vederea stimulării interesului pentru profesia de traducător în rândul studenţilor şi absolvenţilor din Austria şi a promovării programului de burse pentru traducători, iniţiat de Institutul Cultural Român.
ICR Viena a derulat deasemenea programe în parteneriat cu KulturKontakt, cea mai importantă asociaţie austriacă care susţine prin programe de residenţa şi traduceri cunoaşterea literaturii române contemporane în spaţiul de limbă germană, cu editurile Zsolnay, Residenz, Drava, Braumueller, edition per procura. În cadrul acestor parteneriate au fost lansate traducerile în limba germană ale unor autori importanţi ca Mircea Cărtărescu, Daniel Bănulescu şi Dan Lungu.

În anul 2008, sub motto-ul Viena citeşte România, ICR Viena a continuat programul cu promovarea literaturii feminine, iniţiativă foarte bine primită de publicul austriac şi de mediile literare şi a încheiat un parteneriat cu Societatea Austriacă pentru Literatură la sediul căreia o data pe lună au loc evenimentele literare.





Autori promovaţi în cadrul programelor ICR Viena:

1. Matinee&Brunch la ICR Viena (2007/08)
Ioan T. Morar, "Lindenfeld"
Vasile Ernu, "Născut în URSS"
Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă"
Radu Pavel Gheo, "Adio, adio, patria mea cu î din I, cu â din A..".
Petre Cimpoeşu, "Simion liftnicul"
Florin Lăzărescu, "Trimisul nostru special"
Filip Florian şi Matei Florian, "Băiuţeii"
Lucian Teodorovici, "Circul nostru vă prezintă:"
Mircea Cărtărescu, "De ce iubim femeile"
Gabriela Adameşteanu, " Drumul egal al fiecărei zile"

2. Viena citeşte România (2008)
Simona Popescu, "Exuvii"
Ana Maria Sandu, "Fata din casa vagon"
Ruxandra Cesereanu, "Naşterea dorinţelor lichide"
Florina Ilis, "Cruciada copiilor"
Cecilia Ştefănescu, "Intrarea soarelui"
Doina Rusti, "Fantoma din moară"
Gabriela Gavril, "Fiecare cu Budapesta lui"