Un nou an plin de succese pentru literatura română, în Suedia

Anul 2011 a fost unul propice pentru literatura română în Suedia. În acest an au apărut în limba suedeză noi volume de Mircea Cărtărescu, Nina Cassian, Paul Celan, Ioana Pârvulescu şi Herta Müller, precum şi o antologie cu 27 de poeţi români contemporani. Cele opt titluri au fost publicate la editurile Bonniers, Tranan, Wahlström & Widstrand şi 2244, cea din urmă fiind o editură nou-înfiinţată, profilată pe literaturile din jurul Mării Negre.

Noile apariţii s-au bucurat de recenzii entuziaste. Atenţia presei s-a concentrat în special asupra Hertei Müller, în calitatea sa de laureat al Premiului Nobel, şi a lui Mircea Cărtărescu, considerat "unul dintre cei mai interesanţi scriitori ai timpului nostru", cu "mari şanse" la acelaşi premiu.

Printre scriitorii care au vizitat în acest an Suedia, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm, pentru a participa la lansări de carte sau lecturi, se numără atât Herta Müller şi Mircea Cărtărescu, cât şi Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu, Adela Greceanu, Ion Mureşan, Ioana Nicolaie, Elena Ştefoi şi mulţi alţii. De asemenea, institutul a dedicat programe speciale scriitorilor Emil Cioran, Benjamin Fondane şi Marin Sorescu.

În ansamblu, ICR Stockholm a organizat în 2011, atât la sediul său, cât şi în diverse alte spaţii din Stockholm, Göteborg, Malmö şi Uppsala, 25 de dezbateri literare şi întâlniri cu scriitori români, precum şi un program dedicat poetului suedez Tomas Tranströmer, devenit ulterior laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi legăturilor acestuia cu România. De altfel, limba română s-a numărat printre cele şase limbi în care s-a recitat din opera lui Tomas Tranströmer cu ocazia ceremoniei tradiţionale organizate pe 7 decembrie de Academia Suedeză.

Dintre scriitorii care urmează să apară în limba suedeză în 2012 îi amintim pe Andrei Codrescu, Daniela Crăsnaru, Norman Manea şi Marin Sorescu.