Turneu "Madrigal" în Polonia

Prestigiosul cor „Madrigal" va susţine, în perioada 24-25 august 2008, două concerte în Polonia. Primul, în data de 24 august 2008, la Biserica „Bożego Ciało" din Cracovia, va avea loc în cadrul renumitului Festival „Muzică în vechea Cracovie" iar cel de-al doilea concert, în data de 25 august 2008, la Biserica „Maicii Domnului" din Mielec, în cadrul celei de-a unsprezecea ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică „Mielec". Participarea corului „Madrigal" în cadrul celor două festivaluri de muzică poloneze s-a realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Varşovia.
Festivalul Internaţional „Muzică în Vechea Cracovie", ajuns la cea de-a XXXIII-a ediţie, este un festival de înaltă ţinută organizat în cea de-a doua capitală culturală a Poloniei. Organizat în fiecare an începând cu 1976, Festivalul „Muzică în vechea Cracovie" este unul dintre cele mai faimoase şi vechi festivaluri de muzică din Polonia, reunind solişti, coruri, formaţii camerale şi orchestre din întreaga lume. Concertele au loc timp de 17 zile în diverse locaţii din oraş - biserici, muzee, curţi interioare ale unor clădiri istorice sau în mine de sare –, în funcţie de caracterul muzicii.
Concertul corului „Madrigal" reprezintă cea de-a doua prezenţă românească la acest festival după ce, anul trecut, concertul Corului „Preludiu" a fost primit cu mult entuziasm de un public numeros.
Centrul Cultural din Mielec, oraş situat la 140 de km de Cracovia, organizează anual Festivalul Internaţional de Muzică „Mielec", unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din zonă. Anul acesta, la Festival participă coruri, formaţii camerale, orchestre şi organişti din SUA, China, Franţa, Israel, Germania şi Polonia (care îl va aduce şi pe cunoscutul compozitor Henryk Mikołaj Górecki). Corul „Madrigal" are statut de invitat special la acest Festival.
Corul „Madrigal" va aborda, în ambele concerte, un repertoriu bazat pe muzică bizantină şi românească.