Trei săptămâni de limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru cursanţi din 17 ţări

Ediţia a XVI-a a Cursurilor de vară pentru străini organizate de Institutul Cultural Român, la final
Vineri, 30 iulie 2010, de la ora 11.30, la Muzeul „Casa Mureşenilor" din Braşov (Piaţa Sfatului nr. 25) va avea loc festivitatea de închidere a celei de a XVI-a ediţii a Cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania, Muzeul „Casa Mureşenilor", Grupul de Iniţiativă Locală Corona şi Centrul Cultural Reduta. În cadrul ceremoniei de absolvire cursanţilor le vor fi înmânate diplome şi certificate de competenţă lingvistică. De asemenea, vor fi prezentate câteva dintre rezultatele practice ale atelierelor de creaţie. Vor participa reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate în proiect, precum şi instructorii atelierelor şi cursurilor.
Desfăşurată la Braşov în perioada 7-30 iulie, ediţia din acest an a reunit 35 de cursanţi din 17 ţări: Belgia, Republica Cehă, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, SUA, Suedia, Trinidad şi Tobago şi Ungaria. British Council a acoperit costurile de participare pentru doi dintre participanţii din Marea Britanie.

În afara orelor de limba română, cursanţii au asistat la prelegeri pe teme româneşti susţinute de specialişti, au vizionat filme româneşti premiate la festivaluri internaţionale, şi-au demonstrat abilitaţile în cadrul unor ateliere de creaţie şi au făcut excursii ghidate la obiective culturale şi turistice din zonă. Programul a inclus, de asemenea, o întâlnire cu regizorul Alexandru Solomon, prilejuită de proiecţia documentarului Kapitalism, reţeta noastră secretă.

„Cursurile de vară organizate de ICR sunt cel mai bun proiect adresat străinilor care doresc să înveţe limba română. Ambianţa nemaipomenită, atmosfera deosebit de agreabilă sunt numai nişte indicii pentru a da gustul acestei experienţe. Străinii veniţi în România pot, fără probleme "să-şi dezlege limba" (să-şi dezvolte cunoştinţele) într-un mod foarte plăcut mergând la cursuri sau conferinţe legate de cultura şi civilizaţia românească. (...) Profesorii de română sunt atât de amabili şi de bine pregătiţi, încât participarea la cursuri devine o adevărată plăcere. Relaţiile amicale care au apărut între noi mai durează şi astăzi, şi sincer putem vorbi chiar despre începutul unei prietenii." – Bartosz Radomski, Polonia, participant la ediţiile din 2007 şi 2008.

Detalii despre program: www.icr.ro/cursuri_brasov