Tradiția ouălor de Paște, prezentată la Lisabona

Un eveniment special dedicat Sărbătorilor de Paşte va avea loc la sediul Ambasadei României de la Lisabona (Rua São Caetano, 5) sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 15.00. Evenimentul va fi organizat de Institutul Cultural Român de la Lisabona, Ambasada României în Republica Portugheză și Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză.

Cu acest prilej, o serie de meșteri populari vor realiza o demonstrație de încondeiere a ouălor de Paște și vor împărtăși arta confecționării unor elemente de vestimentație ale portului tradițional. Totodată, pe parcursul evenimentului, va putea fi admirată o colecție de ouă încondeiate organizată cu sprijinul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Copiii își vor putea antrena imaginația și creativitatea la atelierele coordonate de profesorii care asigură predarea Cursului de limbă, cultură și civilizație românească în școli din Portugalia. Sub îndrumarea acestora, copiilor li se vor explica și prezenta tradițiile și obiceiurile specifice sărbătorilor pascale.

Evenimentul beneficiază de sprijinul Institutului Limbii Române, al Parohiei Ortodoxe Române din Setúbal și al Fundației Bonte.

Persoanele interesate să participe la evenimentul special dedicat Sărbătorilor de Paşte sunt rugate să transmită, până joi, 30 martie 2023, un mesaj în acest sens la adresa de e-mail:lisabona@mae.ro care să cuprindă numele participanților. În scopul asigurării siguranței și securității tuturor invitaților, Ambasada României își rezervă dreptul de a controla numărul persoanelor care vor putea accede la eveniment.