Traducere
din limba franceză de Olimpia Coroamă.
Volum bilingv (română-franceză).
„În contextul teatrului francez al acestor ani '60, în care textele dramatice angajate sau pur și simplu politice și realiste erau prezente, noutatea lui Cazaban este aceea că piesa lui îndrăznește să transmită un mesaj care este exact contrariul unui mesaj progresist. Dacă în romanul său Parages, apărut cu un an mai devreme, el a putut, sub o haină «modernă», să lase să pătrundă, într-un mod adesea enigmatic, câteodată mai direct, concepții esoterice, metafizice sau de-a dreptul politice, în Bramboura reia tematica antimodernă într-un mod direct, explicit, chiar didactic.“ – Gina Puică, din studiul introductiv
Theodor Cazaban (1921, Fălticeni – 2016, Versailles) a debutat cu poezie, în 1940, apoi s-a dedicat dramaturgiei. După susținerea licenței în limbași literatura franceză la București, pleacă, la sfârșitul anului 1947, în exil la Paris. Lucrează ca redactor la revista La Nation roumaine (1951-1970) și colaborează, printre altele, la posturile de radio Europa liberă și Vocea Americii. În 1963 publică la Editura Gallimard singurul său roman, Parages, care se bucură de cronici elogioase în presa franceză. A activat în cadrul Comitetului Național Român și a deținut funcția de secretar general al Fundaţiei Regale Universitare „Carol I” și de vicepreședinte al Centrului Român de Cercetări de la Paris.
372 p.
ISBN 978-973-577-745-6
30 lei