The Shukar Collective Project, la Seara de film de la ICR

Joi, 16 decembrie 2010, de la ora 18.00, la Seara de film de la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) va fi proiectat documentarul The Shukar Collective Project, realizat de Matei-Alexandru Mocanu. La proiecţie vor fi prezenți regizorul Matei-Alexandru Mocanu, Andrei Creţulescu (producător executiv HBO România), Ada Solomon (producător) şi Sorin Baican (monteur).

Produs de HBO Central Europe, finalist al Concursului Naţional de Scenarii în 2009 şi co-produs de HiFilm Productions, filmul spune povestea Shukar Collective, grup cunoscut pentru alăturarea dintre muzica ursarilor și stiluri precum electro, drum'n'bass, dub, hip-hop, jazz.

Documentarul urmăreşte formarea şi evoluţia fenomenului Shukar Collective, într-o manieră vizuală provocatoare şi neconvenţională. Membrii fondatori ai grupului de ursari Shukar, Napoleon (43 de ani, solist vocal şi percuţionist la butoi), Tamango (67 de ani, voce şi efecte speciale cu linguri), Clasic (29 de ani, voce şi percuţie), precum şi cei care i-au descoperit – DJ Vasile, Matze, Vlaicu Golcea, Dan Handrabur, vorbesc pentru prima dată despre ascensiunea şi destrămarea proiectului. The Shukar Collective Project aduce pe ecran cluburile bucureştene, scenele de concert, studiourile DJ-ilor, precum şi locuinţele muzicienilor rromi din judeţele Teleorman şi Giurgiu. Filmul depăşeşte graniţele documentarului muzical, orizontul său de cercetare vorbind şi despre contactul şi ciocnirea dintre culturi: vechi şi nou, tradiţional şi avangardă, muzică electronică şi muzică realizată cu linguri şi butoaie, ţigani şi români.

The Shukar Collective Project este cel de-al doilea proiect finalist al ediţiei 2009 al Concursului Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România şi organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) produs şi lansat de HBO. Filmul a beneficiat de sprijinul Fundaţiei Raţiu, care i-a acordat bursa STEPdoc Mobility Grant.

Regizor şi scenarist al documentarului The Shukar Collective Project, Matei-Alexandru Mocanu a terminat regie de film şi tv laUNATC şi a regizat clipuri video, scurtmetraje şi documentare care au fost selecţionate la festivaluri internaţionale de gen.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.