Teatrul Naţional „Radu Stanca“, pe scena Yun Feng Theatre din Shanghai, cu sprijinul ICR Beijing

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu (TNRS) va susține trei reprezentații cu spectacolul Cui i-e frică de Virginia Woolf? în China, în cadrul Modern Drama Valley Festival, cu sprijinul ICR Beijing. Reprezentațiile sunt programate în zilele de 2 mai 2023, ora 19:30, și 3 mai 2023, orele 14:00 și 19:30, la Yun Feng Theatre din Shanghai. 

Spectacolul Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee este regizat de Andrei şi Andreea Grosu și îi are în distribuție pe actorii Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Antonia Dobocan şi Horia Fedorca.

„Suntem primul teatru din lume care este primit în turneu în China după perioada de pandemie. (...) Pentru turneul de acum, Modern Drama Valley Festival ne pune la dispoziţie o sală de 1.500 de locuri şi vom avea trei reprezentaţii. Reamintim faptul că în 2018 spectacolul Oidip, regia Silviu Purcărete, a fost selectat din sutele de spectacole care au fost în turneu drept cel mai bun spectacol străin prezentat în China, în competiţie cu unele dintre cele mai importante teatre din Europa şi din lume. Ne bucurăm de o foarte bună reputaţie şi de parteneriate puternice pe care dorim să le reînnodăm, în aşa fel încât dialogul cultural să reprezinte o dimensiune constructivă pentru fiinţa umană, dincolo de tot ceea ce înseamnă ameninţările de distrugere, de război, de conflict. Este munca pe care o facem în fiecare zi în favoarea frumuseţii, a speranţei, a emoţiei", a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional Radu Stanca" Sibiu şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

De la premiera din mai 2019, spectacolul Cui i-e frică de Virginia Woolf?, a cărui scenografie este semnată de Vladimir Turturica, s-a bucurat de succes pe scena TNRS şi în turnee naţionale.