Supliment al cotidianului francez "Le Figaro" dedicat României

Supliment al cotidianului francez "Le Figaro" dedicat României 14 iulie 2009
Câteva dintre "minunile româneşti" pot fi descoperite în paginile unui supliment special al săptămânalului Figaroscope, distribuit în fiecare miercuri împreună cu cotidianul francez Le Figaro. Figaroscope, creat în 1987, este un ghid pentru petrecerea timpului liber în regiunea pariziană, cu sute de mii de cititori.

Intitulat "Bucureşti şi alte minuni româneşti", suplimentul color de 12 pagini a fost publicat cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul Publishing Romania, si al Ministerului Turismului. El orientează vizitatorul estival spre un itinerar ce cuprinde capitala, cu arhitectura, muzeele, restaurantele și festivalurile sale, Sinaia, mânăstirile din Oltenia și cetățile Transilvaniei.

Un interviu cu Horia-Roman Patapievici, președintele ICR, sintetizează relaţiile culturale dintre România şi Franţa.
Suplimentul a fost distribuit într-un tiraj de 209 194 exemplare. Pe lângă acestea, alte 10 000 au fost puse la dispozitia ICR şi a Oficiului român al turismului pentru promovarea imaginii României în Franța.



***

Precizări privind suplimentul Figaroscope finanţat prin programul Publishing Romania 30 iulie 2009

Publicarea suplimentului Figaroscope cu tema Bucarest & autres merveilles roumaines a fost susţinută prin programul Publishing Romania, un program de finanţare al ICR destinat promovării în mass media internaţionale a culturii şi civilizaţiei româneşti. Deciziile de finanţare şi sumele alocate sunt stabilite de jurii independente.
Conform contractului încheiat cu societatea FigaroMedias în urma deciziei juriului, tirajul suplimentului distribuit împreună cu ziarul Le Figaro a fost de 209.124 de exemplare, la care s-a adăugat un număr de 10.000 de exemplare puse gratuit la dispoziţia ICR şi a Oficiului Român pentru Turism de la Paris. Figaroscope, un supliment difuzat împreună cu ziarul Le Figaro, a fost dedicat anterior unor ţări precum Elveţia, Olanda, Finlanda, Brazilia, Thailanda, Austria.

Editorul Socprese Le Figaro a obţinut din partea ICR, în urma jurizării din data de 3 noiembrie 2008, o finanţare de 30.000 de euro (adică aproximativ 14 eurocenţi per exemplar), dintr-un buget total de 72.000 de euro alocat proiectului. Diferenţa până la suma totală a fost acoperită de editor din alte surse.

Serviciul Presă al Institutului Cultural Român


***

Solicitare de acordare a dreptului la replică adresată postului de televiziune Antena 3
10 septembrie 2009

Către Antena 3
În atenţia doamnei Aura Ţiţirigă

Întrucât, în cursul emisiunii „News Magazin", transmise de postul Antena 3 în data de 7 septembrie 2009, atât invitaţii cât şi moderatorii emisiunii au făcute o serie de afirmaţii incorecte în legătură cu finanţarea de către Institutul Cultural Român a suplimentului Figaroscope dedicat României, în virtutea dreptului la replică, vă solităm să difuzaţi următoarele precizări:

Suplimentul Figaroscope dedicat României a fost susţinut prin Programul de finanţare nerambursabilă Publishing Romania. Finanţarea a fost acordată prin concurs în cadrul secţiunii 2 a programului, destinată publicaţiilor străine care doresc să editeze suplimente, numere tematice sau reviste de studii dedicate culturii şi civilizaţiei româneşti. Proiectul prezentat de Le Figaro, şi care reprezintă o intenţie a editorului francez, a fost evaluat de un juriu de experţi independenţi, la cea de-a treia sesiune de finanţare din 2008 a programului. Finanţarea acordată de ICR acoperă parţial bugetul de 72.000 de euro alocat proiectului, diferenţa fiind acoperită de editorul Le Figaro din alte surse. Prin urmare, este improprie descrierea suplimentului drept o „broşură cumpărată de partea română".

Inexactă este şi afirmaţia că publicaţia în cauză ar fi una consacrată exclusiv evenimentelor culturale din regiunea pariziană. Suplimente Figaroscope similare au avut ca temă ţări precum Finlanda, Olanda, Elveţia şi Austria.
Aceste lămuriri au fost transmise, de altfel, colegilor dumneavoastră de la cotidianul Jurnalul Naţional, în urma articolelor pe tema suplimentului Figaroscope în discuţie.

În privinţa paginii de reclamă incluse în supliment, conţinutul acesteia este exclusiv responsabilitatea părţii franceze. Menţionăm că fiecare dintre apariţiile tematice enumerate, dedicate unor ţări, a inclus o pagină de publicitate comercială. Legătura între reclama din 2009, suportată de beneficiarul ei, şi punerea la dispoziţie a unui automobil, în anul 2006, este o pură invenţie. În lipsa oricăror probe, ea constituie o calomnie la adresa atât a preşedintelui ICR, cât şi a instituţiei.

Precizăm că automobilul Volvo la care se face referire se află în proprietatea grupului Realitatea-Caţavencu, nu a domnului Horia-Roman Patapievici, care a primit acest automobil în folosinţă, ca maşină de serviciu, în calitatea acestuia de director al uneia dintre publicaţiile grupului (revista Idei în Dialog).

Serviciul Presă al Institutului Cultural Român


supliment Figaroscope