Studenții Universităţii Caroline descoperă România

Institutul Cultural Român de la Praga, în parteneriat cu Clubul Internațional al Studenților Universității Caroline și Lectoratul de limba română din cadrul Universității Caroline, organizează în data de 15 iunie 2016, între orele 17:00-20:00, în incinta Facultății de Litere, pe strada Hybernská 3, evenimentul Studenții Universităţii Caroline descoperă România, cu scopul de a prezenta o parte din zestrea spirituală și materială a românilor publicului tânăr format din studenți cehi, Erasmus, ECES, CIEE, Uprague.

Programul evenimentului va cuprinde două momente importante: în prima parte a serii va avea loc o activitate interactivă care va consta într-o prezentare generală a ţării, cu informații inedite despre români și România; în urma unei rubrici de întrebări adresate publicului, pe baza materialului informativ, cele mai bune răspunsuri vor fi premiate cu materiale promoționale. Al doilea moment va fi constituit dintr-un mix de muzică populară și folk, gastronomie tradițională şi prezentarea unor costume tradiționale românești.

Proiectul aduce în prim-plan nevoia de reprezentare culturală a  românilor în mediul studențesc internațional, precum și promovarea valorilor, tradițiilor, obiectivelor turistice naționale în rândul publicului tânăr din Republica Cehă.