- Etichete Icr Editura icr Stefan lemny
Operei vaste lui Dimitrie Cantemir i-au fost dedicate numeroase studii specializate, din perspectiva uneia sau alteia dintre ariile diverse în care s-a manifestat: filozofia, literatura, muzica, teologia. Istoricul Ștefan Lemny oferă, în lucrarea editată de Institutul Cultural Român, o privire cuprinzătoare, „o lectură globală a personalităţii de-a lungul peregrinărilor vieţii sale“. Ediție trilingvă, în română, engleză și franceză, volumul include o consistentă galerie de ilustrații.
„De la succesul mondial al romanului lui Bram Stoker, renumele voievodului muntean Vlad Țepeș, alias Dracula, l‑a condamnat la uitare pe Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, prima mare personalitate intelectuală a românilor care și‑a croit drum în cultura europeană. Personajul legendar al tenebrelor a umbrit amintirea prințului Luminilor. Locul și importanța acestuia din urmă au continuat să suscite, cu toate acestea, analize pasionante, prea puțin cunoscute din păcate, în afara specialiștilor și dincolo de hotarele românești... Spiritul său enciclopedic, talentul artistic și literar și cunoașterea mai multor limbi străine au accentuat aspectul complex și surprinzător al personalității sale.“ – Ștefan Lemny
Ștefan Lemny este responsabil al colecţiilor de istorie pentru Europa centrală şi orientală la Biblioteca Naţională a Franţei şi autor al unei serii de lucrări despre secolul al XVIII-lea şi istoria culturii. Dintre volumele publicate recent: Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolulal XVIII-lea (2009 ed. franceză, 2010 ed. română), Sensibilitate şi istorie în secolul al XVIII -lea românesc(ed. a doua, 2017), Emmanuel Le Roy Ladurie, une vie face à l’histoire (2018).
Traducere în limba engleză : Samuel Onn
Traducere în limba franceză : Ștefan Lemny
186 pagini text + 32 pagini ilustrații
ISBN 978-973-577-737-1
20 lei
Ștefan Lemny – Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene