Staipelochian, spectacol al trupei Rampa la ICR, în seria Diagonale

Staipelochian, spectacol al trupei Rampa la ICR, in seria Diagonale

Miercuri, 9 decembrie 2015, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București), în cadrul seriei Diagonale, va avea loc o reprezentație cu spectacolul Staipelochian, susținută de compania de teatru Rampa. Bazat pe romanul Cartea Șoaptelor de Varujan Vosganian, scenariul spectacolului este semnat de Armine Vosganian și Mihai Alexandru Ion. Montareascenicăîi aparține lui Mihai Alexandru Ion. Reprezentația va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri moderată de Nagy Mihály Zoltán, vicepreședinte al ICR, la care vor lua parte scriitorul Varujan Vosganian și membrii trupei Rampa.

Staipelochian este un spectacol docudrama care reconstituie, într-o oră și 15 minute, viața comunității armenești din România de-a lungul secolului 20. Textul dramatic adaptează scenic romanul autorului român de origine armeană Varujan Vosganian, Cartea Șoaptelor, un roman propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Spectacolul reprezintă o noutate în spațiul teatral românesc contemporan prin colaborarea directă dintre autorul literar, dramaturgi, regizor și actori. Liniile memoriei, atât de necesare identității, sunt retrasate până în perioadafantastică a copilăriei inocente, populată de evenimente istorice cărora imaginația copilului le oferă dimensiuni mitologice. Personaje rămase anonime în istoria oficială devin eroi personali, fapte dramatice se transformă în ficțiuni pline de candoare, îngeri se plimbă prin curți și stau la șuete, iar sufletele strămoșilor se aud din cer. Din distribuție fac parte Andreea Alexandrescu, Adela Bengescu, Cătălina Bălălău, Teodora Filip, Ana Turcu, Armine Vosganian.

Compania RAMPA s-a format în anul 2013 și funcționează sub formă juridică prin Asociația Teatrul RAMPA începând cu anul 2014. Compania este o trupă profesionistă de teatru care creează spectacole în parteneriat cu instituții din mediul de stat și privat, în spații convenționale și  neconvenționale. A desfășurat proiecte în colaborare directă cu U.N.A.T.C. "I.L. Caragiale", Asociația „Pro Casandra", Asociația „Hanul Solacolu" și MaqPro. Membrii trupei sunt preponderent absolvenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale".

Seria de evenimente Diagonale, lansată de Institutul Cultural Român în 2014,  își propune să dezvolte dialogul despre multiculturalitate și pluralism.

Accesul este liber în limita locurilor disponibile.