SoNoRo „Love Unlimited” 2012 - Un voiaj intim în lumea muzicii de cameră

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfaşoară anul acesta între 9 şi 25 noiembrie, sub tema „Love unlimited”. Ca în fiecare an, concertul de deschidere va fi găzduit de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti, în data de 9 noiembrie, la ora 19:00, şi va fi urmat de alte şaisprezece concerte programate la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca.
Concerte intitulate sugestiv „El Amor y la Muerte”, „From Russia with Love”, „I’ve got a Crush on You”, „Hallelujah Junction”, „Despre dragoste şi alţi demoni” sau „Fata şi moartea” vor avea loc în Palatul Cotroceni, Palatul Cercului Militar Naţional, Palatul Bragadiru, Ateneul Român, ArCuB, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Catedrala Sf. Iosif, Banca Naţională a României (Bucureşti), Biblioteca “Mihai Eminescu” (Iaşi), Muzeul de Artă - Palatul Baroc (Timişoara), Universitatea Babeş-Bolyai, Bastionul Croitorilor şi Club Diesel (Cluj).

Din programul festivalului nu vor lipsi piesele unor compozitori consacraţi precum Johannes Brahms, Franz Liszt, Antonín Dvořák, Franz Schubert, Piotr Ilici Tchaikovski, Robert Schumann, dar şi creaţii ale compozitorilor moderni ca Eric Satie, John Cage, George Gershwin, Astor Piazzolla sau Karol Szymanowski.

Printre cei peste 20 de artişti de renume internaţional care vor urca în luna noiembrie pe scenele festivalului se numără: Konstantin Lifschitz, Joanna McGregor, Diana Ketler, Oliver Schnyder (pian), Alina Pogostkina, Andrej Bielow, Alexander Sitkovetsky, Erik Schumann (vioară), Răzvan Popovici, Lars Anders Tomter (violă), Monika Leskovar, Boris Adrianov, Bernhard Naoki Hedenborg, Bjørg Lewis (violoncel), Reto Bieri (clarinet), Cvartetul Szymanowski şi Cvartetul Rastrelli.

„Nu cred că există o tematica mai substanţiala pentru planificarea unui festival decât iubirea. Am încercat ca, atât repertoriul ales, cât şi activităţile conexe concertelor, produsele adiacente şi surprizele festivalului să creeze un tot unitar, cât mai bogat şi revelator pentru publicul nostru. Sunt fericit că vom avea din nou ocazia, pentru a şaptea oară, să oferim iubitorilor de frumos o lume sonoră plină de exuberanţă, variaţie şi calitate. Cred că tema romantică aleasă pentru anul acesta va contribui în mod esenţial la creşterea numărului de iubitori ai festivalului”, spune Răzvan Popovici, directorul festivalului SoNoRo.

Surpriza din acest an este lansarea unui nou album oficial SoNoRo - „Love Songs”. Pianiştii Diana Ketler şi Konstantin Lifschitz, violonistul Andrej Bielow şi violistul Răzvan Popovici interpretează piese de Johannes Brahms, Josef Suk şi Antonín Dvořák.

Filmul „Noseland”, un mockumentar despre muzica clasică, realizat de Aleksey Igudesman și Sebastian Leitner, a cărui premieră în România a avut loc în luna iunie la TIFF, în parteneriat cu SoNoRo, va fi proiectat la ArCuB în data de 20 noiembrie. Printre protagoniştii acestuia se numără nu doar muzicieni renumiţi ca Julian Rachlin sau Jeanine Jansen, dar şi celebrităţi precum John Malkovich şi Sir Roger Moore. La eveniment va lua parte şi unul dintre cei doi realizatori, Sebastian Leitner.

O premieră în cadrul Festivalului va fi salonul literar denumit după tema acestei ediţii, organizat în parteneriat cu „Dilema Veche”, cu invitaţi de renume precum Horia-Roman Patapievici, Tudor Giurgiu, Ioana Pârvulescu şi o parte dintre muzicienii SoNoRo, care vor aborda tema iubirii şi felul în care emoţiile umane influenţează creaţia artistică.

În numai şase ani de la înfiinţare Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi găsit pe www.sonoro.ro, iar biletele şi abonamentele sunt disponibile prin reţeaua Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

***
Festival prezentat de: Raiffeisen Bank, E.ON
Sponsor principal: RomCapital Invest
Sponsori: UPC, Novotel Hotels, JTI, Affichage
Maşina oficială a festivalului: BMW
Parteneri principali: ArCuB, Consilul local Bucureşti, Primăria Bucureşti, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Parteneri: Administraţia Prezidenţială, Banca Naţională a României, Institutul Polonez din Bucureşti, BDG Import, Illy, BoConcept, Violeta’s Vintage Kitchen, Boutique du Pain, Clinica de Oftalmologie ALCOR, Kaliterm, Senia Music, Cărtureşti, Transilvania International Film Festival, Transilvania Film, Sonoro Records, Silver Concept, Media Image, Fundaţia Löwendal, Cercul Militar Naţional, Palatul Bragadiru, Muzeul Naţional de Artă al României, Catedrala Sf. Iosif
Îndragit de: Dilema Veche
Parteneri media: The ONE, Glamour, ZF După Afaceri Premium, Playboy, PRO TV Magazin, apropo.ro, Caţavencii, Radio România Cultural, Radio România Muzical, rfi România, Şapte Seri, DECÂT O REVISTĂ, Igloo Media, Revista ARTA, Zeppelin, Observator Cultural, realitatea.net, BeWhere!, LiterNet.ro, metropotam.ro, Art Act Magazine, Revista Accente, TATAIA

Parteneri SoNoRo Interferenţe:
Sonsor principal: RBS
Partener principal: Institutul Cultural Român
Parteneri: Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, Academia Europeană „Palazzo Ricci”, Montepulciano, Senia Music, Ensemble Raro