Silvia Amancei și Bogdan Armanu la Şcoala de toamnă a Universității de Arte Aplicate din Viena

Silvia Amancei si Bogdan Armanu la scoala de toamna  a Universitatii de Arte Aplicate din Viena

Duo-ul artistic Silvia Amancei și Bogdan Armanu a participat în perioada 2-7 octombrie la Şcoala de toamnă „Skulptur und Raum”/ „Sculptură şi spaţiu” a Universității de Arte Aplicate din Viena. Programul cu tema „Cei 3 de S: spaţiul, socialul şi senzorialul”, organizat de Universitatea de Arte Aplicate din Viena prin Secţia de sculptură şi spaţiu şi Secţia pentru istoria artei, în colaborare cu proiectul de cercetare „A Matter of Historicity” a fost coordonat de Eva Kernbauer (istoric de artă), Luise Reitstätter (postdoctorand) şi Hans Schabus (directorul Secţiei de sculptură şi spaţiu).

Silvia Amancei (1991) și Bogdan Armanu (1991) formează un cuplu de artiști ieșeni care lucrează împreună din 2012. Ambii au absolvit Universitatea de Arte „George Enescu" din Iași. Silvia Amancei și Bogdan Armanu s-au aflat în septembrie 2015 într-un program de rezidenţă la quartier21 / MuseumsQuartier sprijinit de Fundaţia ERSTE prin programul tranzit.ro.

Programul Şcolii de toamnă a cuprins o serie de prelegeri susţinute de Erika Balsom (teoretician în domeniul cinematografiei şi cercetător cultural de la King's College London), Giuliana Bruno (critic cultural şi teoretician), Ursula Frohne (istoric de artă de la Westfälische Wilhelms-Universität Münster, Germania), Eva Kernbauer (istoric de artă la Universitatea de Arte Aplicate din Viena), Volker Kirchberg (sociolog la Leuphana University of Lüneburg, Germania), Volker Pantenburg (teoretician în domeniul cinematografiei, la Bauhaus Universität Weimar, Germania), Hans Schabus (artist, director al Secţiei de scuptură şi spaţiu al Universităţii de Arte Aplicate din Viena), Jakub Szczęsny (architect, Centrala, Polonia) şi Vinyl-terror & -horror (artist audio, Germania). Ultima zi a programului a fost dedicată unor serii de workshopuri deschise publicului sub titlul „Re-Mediating Cinematic Experience". 

Şcoala de toamnă  „Sculptură şi spaţiu" are ca scop colaboararea dintre tineri artişti internaţionali. Participanţii selectaţi provin din diferite domenii: arte vizuale, istoria artei, tehnologie, arheologie, media, urbanism şi studii muzeale. În cadrul Şcolii de toamnă artiştii iau parte la diverse cursuri, workshop-uri, conferinţe, programe sociale, în cadrul cărora aprofundeză concepte teoretice şi abordări metodologice spaţiale, sociale şi senzoriale.