Serie de evenimente dedicate Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului din România, la ICR Tel Aviv

ICR Tel Aviv va organiza și găzdui, în data de 20 septembrie 2022, de la ora 18:00, prelegerea „Holocaustul în Bucovina, Basarabia si Transnistria - caracteristici generale și particulare”, susținută de cercetătoarea Svetlana Suveică.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel, Organizația Evreilor Originari din România (AMIR) și cu organizații ale evreilor originari din Basarabia și din Bucovina, fiind primul dintr-un șir de evenimente dedicate Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului din România, marcată la 9 octombrie.

În cadrul dezbaterii, desfășurată în limbile română și ebraică, se va discuta despre modalitatea în care, după ocuparea teritoriului dintre Nistru și Bug (Transnistria) de trupele române și germane in vara lui 1941, evreii din Basarabia și Bucovina au fost deportați peste Nistru la comanda lui Ion Antonescu. Prelegerea va scoate în evidență caracteristicile generale și particulare ale implementării politicilor specifice Holocaustului în fiecare dintre regiuni, de asemenea, va reconstitui conexiuni interregionale în procesul deportării și anihilării evreilor, din perspectiva victimelor, pe de o parte, și a autorităților regionale și locale responsabile, pe de altă parte. Prin această prelegere, care prezintă rezultatul cercetărilor recente de arhivă, va fi adus un omagiu memoriei victimelor Holocaustului din România.

În cadrul evenimentului vor participa E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel, precum si E.S. Alexandr Roitman, Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel.

Svetlana Suveică este istoric, profesor și șef al Catedrei de Istoria modernă a Europei de Est la Universitatea din Göttingen, Germania. Originară din Republica Moldova, aceasta a studiat istoria la Universitatea de Stat din Chișinău; a susținut teze de doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1999 și la Universitatea din Regensburg, Germania, în 2021. A predat cursuri la diverse universități și a publicat studii despre istoria României, în special a Basarabiei, în limbile română, rusă, engleză și germană. A beneficiat de numeroase burse de cercetare în Europa și SUA, printre care bursa Departamentului de Stat al SUA Fulbright la Stanford University (2009-2010) și bursa Fundației germane Humboldt la Institutul de Studii Est și Sud-Est Europene din Regensburg, Germania. Este deținător al bursei de cercetare Conny Kristel al European Holocaust Research Inrastructure (EHRI) la Yad Vashem și la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Eile Wiesel” din București.