Seria „Yiddishkeit” cu scriitorii Yenta Mash și Itzhak Panner, în februarie 2022

„Yiddishkeit”, seria culturii idiș, continuă, printr-un eveniment cultural dedicat regretaților scriitori israelieni Yenta Mash și Itzhak Panner, organizat de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova în Israel, Leyvik House din Tel Aviv și Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor de Limbă Idiș din Israel.

Manifestarea, în limbile ebraică, engleză și idiș, va avea loc joi, 17 februarie 2022, ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv, și va fi difuzată prin live streaming pe pagina oficială de Facebook a ICR Tel Aviv: https://www.facebook.com/icr.telaviv/

Programul evenimentului cuprinde o privire de ansamblu asupra creației artistice și a moștenirii culturale a celor doi scriitori, precum și prezentarea unora dintre cele mai semnificative opere literare realizate de aceștia, inclusiv creații în idiș și română. Introducere: Martin Salamon, director ICR Tel Aviv și Alexandr Roitman, chargée d’affaires – Ambasada Republicii Moldova în Israel. Participanți: Daniel Galay, poet și director Leyvik House din Tel Aviv, Tova Klinger, jurnalist, Emil Kalin, scriitor, Ellen Cassidy, traducător, Regina Novak-Mash, publicist și Ilana Cohen-Panner, jurnalist. Programul serii include și proiecția unor fragmente video din interviuri realizate cu cei doi autori israelieni de limbă idiș.

În conformitate cu restricțiile actuale impuse de autoritățile locale, pentru participare este necesară respectarea regulilor de igienă și distanțare și prezentarea certificatului de vaccinare sau a unui test Covid negativ.

Yenta Mash a fost una dintre cele mai cunoscute scriitoare israeliene de limbă idiș. Născută în Basarabia, a fost deportată împreună cu părinții, la vârsta de 19 ani, în Siberia, de autoritățile sovietice. După 9 ani de muncă forțată, Mash s-a întors în Moldova și s-a stabilit la Chișinău, unde a legat strânse legături literare cu importanți scriitori evrei de limbă idiș, precum Ihil Shraibman, Yankl Yakir și Motl Sakzier. În anii 1970 a imigrat în Israel și și-a continuat și dezvoltat cariera literară. Povestirile ei au fost publicate în reviste de limbă idiș atât în Israel, cât și în SUA, iar opera sa literară a fost publicată în patru volume: „Tif in der tayge” (Deep in the Taiga, 1990), „Meshane mokem” (A Change of Place, 1993), „Besaraber motivn” (Bessarabian Themes, 1998) and „Mit der letster hakofe” (The Last Time Around, 2007). A fost laureată cu premiul național Itsik Manger în 1999 și cu premiul Dovid Hofshteyn în 2002.

Itzhak Panner și-a petrecut mare parte din copilărie și adolescență în Bucovina, unde și-a descoperit talentul și inspirația pentru scris. În timpul Holocaustului a fost deportat în Transnistria, alături de soția și fiul său. Supraviețuitor al Holocaustului, Panner a imigrat în Israel, împreună cu familia, în 1949, unde și-a continuat activitatea de prozator, poet și jurnalist. Printre volumele publicate se numără: „Miniaturi” (1972, editura I.L. Peretz), „Ein Eighanam Haefen” (1970, editura I.L. Peretz), „Ney Yiddishe Dichtung” (1947, editura I.L. Peretz).