Intrarea liberă
ICR Stockholm continuă seria proiecţiilor româneşti, prezentând publicului suedez lungmetrajul Faleze de nisip, în regia lui Dan Piţa (producţie 1982, 93 min). Filmul, una dintre cele mai curajoase producții realizate înainte de 1989 în România, cenzurată şi interzisă apoi de regimul comunist, este ecranizarea romanului Zile de nisip de Bujor Nedelcovici şi îi are în distribuţie pe Victor Rebengiuc, Marin Moraru, Răzvan Vasilescu, Carmen Galin şi Oana Pellea.
Proiecţia va avea loc la cinematograful Zita, în prezenţa actorului principal, binecunoscutul Victor Rebengiuc. Acesta va discuta, în introducerea filmului, cu criticul şi jurnalistul de film Daniel Lindvall. După proiecţie, actorul român va răspunde întrebărilor publicului.
Daniel Lindvall este redactor şef al revistei Film International, care, în 2012, a dedicat un întreg număr cinematografiei româneşti. Urmăreşte de asemenea îndeaproape evoluţia cinematografiei româneşti şi este un bun cunoscător al acesteia.
Seria de ecranizări „Cinemateca Română“, inițiată în pregătirea participării României ca țară invitată la Târgul de Carte de la Göteborg din septembrie 2013, a debutat prin proiecția filmului Mănuși roșii, regia Radu Gabrea (ecranizare după romanul omonim al lui Eginald Schlattner) şi a continuat cu proiecţia filmului Sunt o babă comunistă, în regia lui Stere Gulea (ecranizare după romanul omonim al lui Dan Lungu).
Biletele sunt gratuite și se pot ridica direct de la casa de bilete a cinematografului Zita în ziua proiecției, 21 septembrie, începând cu ora 13.45. Obs: cinematograful are o capacitate de 140 de locuri.