La 26 ianuarie 2026, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Sebastian Jicman, președintele executiv al UniCredit Bank S.A., Mihaela Lupu, și ministrul culturii, Andras Demeter au semnat Protocolul de Colaborare pentru reprezentarea României la Bienalele de Artă / Arhitectură de la Veneția.
Ceremonia de semnare a avut loc la sediul Institutului Cultural Român și marchează începutul unui parteneriat strategic public-privat între Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și UniCredit Bank S.A.
UniCredit Bank devine astfel partener strategic al participării României la Bienala de la Veneția, acoperind o parte din costurile de realizare și implementare ale proiectului, astfel încât artiștii și arhitecții să se poată concentra pe actul artistic.
Parteneriatul public-privat vine în completarea Protocolului dintre Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și, în cazul Bienalei de Arhitectură, Uniunea Arhitecților din România, privind participarea României la Expoziția Internațională de Artă / Arhitectură – La Biennale di Venezia, și are rolul de a consolida prezența României la Veneția, de a spori predictibilitatea financiară a proiectelor participante și de a maximiza impactul cultural.
Protocolul este valabil pentru o perioadă inițială de un an, cu prelungire automată, asigurând un cadru de colaborare multianual, predictibil și sustenabil pentru participarea României la Bienalele de la Veneția.
„Avem nevoie de artă şi de diplomația culturală pentru a ilustra că România nu trebuie să facă o alegere între tradiție și modernitate ca să își afirme identitatea.
Parteneriatul încheiat astăzi are rolul de a impulsiona diplomația culturală și exprimarea modernă a României pe o scenă de tradiție europeană și putem face asta cu resurse publice și resurse din mediul privat, pentru că imaginea României în lume ne aparține tuturor și responsabilitatea grijii față de ea.
Bienala de la Veneția este cel mai vechi și prestigios eveniment de artă contemporană din lume, fiind supranumită și “Olimpiada artelor”, iar România participă de peste 100 de ani cu artiști care au făcut cinste României precum Constantin Brâncuși sau Adrian Ghenie. Artiști care sunt români și sunt exemple de referință în întreaga lume, în același timp”, a declarat Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe.
„Strategia ICR 2022–2026 încurajează parteneriatele public-private ca mecanism de susținere a prezenței culturale internaționale a României. În același cadru strategic, Institutul Cultural Român își asumă consolidarea relațiilor culturale internaționale prin parteneriate durabile și o prezență activă pe marile platforme culturale globale, precum Bienala de la Veneția. Sunt recunoscător UniCredit pentru faptul că devine partenerul nostru pe termen lung”, a declarat președintele Institutului Cultural Român, domnul Liviu Sebastian Jicman.
„Participarea României la Expoziția Internațională de Artă și la Expoziția Internațională de Arhitectură de la Veneția reprezintă o componentă esențială a diplomației culturale naționale, un efort strategic pe care UniCredit Bank are onoarea de a‑l susține, în calitate de partener principal, de peste un deceniu. Protocolul semnat astăzi deschide o nouă etapă a acestei colaborări de succes, creând un cadru sustenabil și predictibil, care să asigure excelența continuă a prezenței României la acest eveniment de prestigiu mondial. Totodată, prin această inițiativă, ne propunem să stabilim un model de bune practici în susținerea culturii de înaltă performanță”, a declarat Mihaela Lupu, președinte executiv UniCredit Bank.
“O construcție responsabilă și deschisă a prezenței României pe marile scene internaționale: primul parteneriat public-privat de acest tip, cu implicarea directă a acestor actori de drept public și privat, reflectând convingerea că dialogul dintre cele două sectoare este generator de stabilitate, continuitate și performanță. Încrederea și sprijinul acordate artiștilor și arhitecților români care ne reprezintă la Bienalele de la Veneția sunt îmbucurătoare”, a declarat Andras Demeter, ministrul culturii.
La semnarea protocolului au mai participat Anca Ungureanu Director Identitate și Comunicare UniCredit Bank,și Attila Kim, Comisarul Biennalei de Arhitectură de la Veneția.
Bienala de Artă de la Veneţia, a cărei primă ediție a avut loc în 1895, este primul eveniment de acest tip şi unul dintre cele mai importante festivaluri de artă contemporană din lume. Prima participare a României a avut loc în 1907, iar din 1940 România a expus în propriul pavilion, construit la iniţiativa lui Nicolae Iorga. Bienala de Arhitectură a avut loc pentru prima dată în 1975 și se desfășoară în anii în care nu are loc Bienala de Artă. Începând cu 2010, România participă cu expoziții organizate simultan în Pavilionul României din Giardini de la Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă de la Veneția. Precedenta Bienală de Artă de la Veneția (2024) a adunat peste 700.000 de vizitatori, iar ediția din 2025 a Bienalei de Arhitectură peste 300.000 de vizitatori.