Semnale pozitive: România la Salonul de Carte de la Torino, ediția 2014

Joi, 8 mai 2014, a avut loc deschiderea celei de-a XXVII-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia. România este reprezentată la Torino, pentru al șaselea an consecutiv, cu un stand național și un program bogat de evenimente, organizate de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. În consonanță cu tema ediției din acest an a Salonului – Il Bene/ Binele, tema standului românesc este Segnali positivi: La Romania al Salone del Libro 2014/Semnale pozitive: România la Salonul de Carte 2014. Țara invitată de onoare a acestei ediții, desfășurate în perioada 8-12 mai, este Sfântul Scaun.

Programul primei zile a inclus o întâlnire cu Vasile Ernu, invitat al organizatorilor Salonului de la Torino, cu tema Tangram. Europa la 16 ani, prezentarea albumului de fotografie La Romania. Le orme del tempo de Marco Sitran (Heliar Books), eveniment organizat în colaborare cu Biroul Naţional pentru Turism al României de la Roma, și o dezbatere cu tema Classici ai literaturii române: Emil M. Cioran şi Benjamin Fondane – pornind de la volumele Emil M. Cioran, Il nulla. Lettere a Marin Mincu (1987-1989), Emil M. Cioran, L’intellettuale senza patria (Mimesis) şi Benjamin Fondane, Vedute (Joker) cu participarea editorilor Irma Carannante şi Giovanni Rotiroti.

Standul României cuprinde un spațiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Grupului Librarium, un spațiu destinat evenimentelor literare, o cabină care găzduiește echipa Radio Torino International, unul dintre parteneri media ai ICR la această ediție, și un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia.

Manifestările organizate de ICR pe parcursul desfăşurării Salonului Internaţional de Carte de la Torino reunesc peste 50 de personalități culturale: scriitori români, românişti, traducători de literatură română în limba italiană, istorici, editori, critici literari, jurnaliști și reprezentanţi ai unor edituri italiene.

Nivelul prezenței românești la Salonul de la Torino confirmă importanța acordată de Institutul Cultural Român promovării autorilor români în străinătate. Alături de programele de susținere a traducerilor, participarea la târgurile internaționale de carte constituie, în continuare, o prioritate în cadrul proiectelor derulate de ICR în această direcție.

Mai multe detalii despre prezența românească la Salon:
http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/romania-la-salonul-international-de-carte-de-la-torino-2014.html

Parteneri: Salonul Internațional de Carte de la Torino, Biroul Național de Turism al României în Italia, Centrul Cultural Italo-Român din Milano și Grupul Librarium.