Seara de film

Miercuri, 24 septembrie, ora 19.00, la sediul ICR va avea loc avanpremiera scurtmetrajelor Megatron (regia: Marian Crişan), Joi (regia: Hadrian Marcu) şi  Bricostory (regia: Andreea Păduraru). Seara de film va avea loc în prezenţa celor trei regizori. Megatron, 2008, 15 min., Premieră în România
Palme D'or pentru scurtmetraj, Cannes 2008. Cu: Gabriela Crişu, Maxim Adrian Strinu
Este ziua de naştere a lui Maxim care împlineşte 8 ani. Împreună cu mama lui, cei doi locuiesc într-un sat aflat destul de departe de oraş. De ziua lui, mama îl duce la McDonald's . Joi, 2007, 30 min. Ea e o muncitoare oarecare dintr-o fabrică de prosoape. La sfârşitul unei zile de lucru, acceptă invitaţia unui coleg de a o conduce acasă. Când ajung la destinaţie, el intră în casă şi fac sex. În ciuda acestui lucru, între ei nu se creează nicio conexiune şi nimic serios nu pare să iasă din întâlnirea lor. Astfel că fiecare petrece noaptea separat. Încă o zi de joi care ar fi putut fi diferită, dar nu a fost. Bricostory, 2007, 21 min.
Ana şi Paul, un tânăr cuplu, merg în timpul pauzei de serviciu la un magazin de amenajări interioare. Într-o încercare de a-l face pe Paul gelos, Ana se împrieteneşte cu Robert, un angajat al magazinului.