Scriitori români la Festivalul „Ziua Internațională a Poeziei” de la Istanbul

Scriitori romani la Festivalul Ziua Internationala a Poeziei de la Istanbul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul sprijină prezența scriitorilor români Dorel Cosma, Menuț Maximinian și Zorin Diaconescu la festivalul Ziua Internațională a Poeziei (UNESCO) și la cea de-a XIV-a aniversare a Liceo Poético de Benidorm. Evenimentul se va desfășura la Istanbul în perioada 14 – 17 martie 2017. România este prezentă la festival ca urmare a invitației primite din partea Asociației Liceo Poético de Benidorm din Turcia.

Miercuri,15 martie 2017, la Universitatea Bahceșehir din Istanbul (www.bahcesehir.edu.tr), se desfășoară lecturi publice de poezie cu participarea scriitorilor Dorel Cosma, Menut Maximinian, Zorin Diaconescu, Haydar Ergülen, Hilal Karahan, Mesut Şenol, Elçin Sevgi Suçin, Osman Öztürk și poeți spanioli. După amiază continuă cu o expoziție inedită de colaje cu poezii, urmate de un program muzical oferit de organizatori în cadrul Clubului de Literatură al Universității Bahceșehir.

A doua zi a festivalului, joi, 16 martie 2017, se desfășoară la sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul cu lecturi de poezie, la care iau parte  prof. dr. Dorel Cosma, directorul Palatului Culturii din Bistrița și Președintele Adunării Generale a Uniunii Internaționale de Folclor,  poetul și rectactorul Menuț Maximinian, precum și a cunoscutul om de radio, traducător și poet, Zorin Diaconescu împreună cu poeții turci Haydar Ergülen, Hilal Karahan, Mesut Şenol, Elçin Sevgi Suçin, Osman Öztürk și alți poeți invitați din Spania.

Programul zilei continuă cu lecturi de poezie și workshop pe teme lirice internaționale la Institutul Cervantes din Istanbul, cu participarea poeților turci și străini.

Dorel Cosma s-a născut în Bistrița și este doctor în filozofie. A fondat cenaclul literar artistic „ALMA VENUS”, revista „CATHARSIS” şi Şcoala Populară de artă din Bistriţa. El este, de asemenea, fondatorul Teatrului de cameră Bistriţa şi a festivalului de teatru scurt cu sprijinul unor mari personalităţi: Ion Parhon, Dinu Chivu, Mihai Ispirescu, Tudor Popescu, Bebe Parhon, Tocilescu ş.a. În anul 1991 a iniţiat şi coordonat primul Festival Internaţional de folclor din România „Nunta Zamfirei”. În 1996, la Klagenfurt, Austria, a fost ales, prin vot, vicepreşedinte al I.G.F. (Adunarea Generală a Uniunii Internaționale de Folclor). Din 2003 este lector titular la Universitatea Română de Ştiinţe şi Artă „Gheorghe Cristea” Bucureşti, iar în prezent este directorul Centrului Cultural Municipal „G. Coşbuc” Bistriţa. Printre cărţile publicate notăm: „Repere culturale”, (1998 ); „Viaţă visată – viaţă trăită”, ( 2001), „O lume fascinantă”, (2003); „Cultura Populară – Aspiraţii şi împliniri”, (2004); „Realităţi provocate”, (2005); „Pe moşia baronului”, (2005); „Rădăcinile Eternităţii”, (2006); „Festivalul Nunta Zamfirei în imagini şi comentarii”, (2007); „De la Tirana la Ciudad de Mexico”, (2008); „Tendinţe ale evoluţiei interviului în presa românească”, (2008); „Bistriţa în Revoluţie”, (2008); „Dominantly European Reportages, (2009): „Bistrita during the Revolution”, (2009); „Bistritz väehrend der Revolutionzeit, (2009).

Recentul volum, „Malul tăcerii”, tradus în limba turcă şi lansat la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”, Bistriţa, 26 – 30 noiembrie 2016, în prezenţa traducătorilor, Muguraş Maria Petrescu, pentru limba engleză, şi Mesut Şenol, pentru limba turcă, va fi prezentat în cadrul festivalului de la Istanbul.

Jurnalist, poet, prozator, eseist și manager cultural, autor a 16 cărți publicate, Menuț Maximinian s-a născut la Timișoara. Este redactor la cotidianul „Răsunetul”, TV Bistrița și Radio Renașterea. Colaborează la ziarul „Realitatea”, revistele EuRoCom și „VIP” din București, „Agerro” – Stuttgart, Romanian Tribune  Chicago, „Revista ilustrată” a Centrului Județean pentru Cultură Bistrița, Conexiuni a Centrului Cultural municipal Bistrița, „Studii și cercetări etnoculturale” a Complexului Muzeal Bistrița, „Litera Nordului” și la „Mișcarea Literară”. Printre volumele publicate punctăm: Confesiuni, Ed. Arcade, 2004; Cartea Diuganilor, Ed Karuna, 2006; Generația în blugi, Ed. Karuna 2007; Chip de înger, Ed. Karuna 2007; Pe aripa Cerului, Ed. Karuna, 2008. A prefațat mai multe volume, este prezent în diverse antologii și a obținut mai multe premii și distincții. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

Jurnalist și cunoscut om de radio, Zorin Diaconescu s-a născut la Timișoara. A absolvit filologia la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj. A fost pe rând redactor la Radioteleviziunea Română, Studioul Regional Cluj, secretar general de redacție, apoi director adjunct, Radio Cluj, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), iar în 2010 a avut funcția de consilier în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. În anul 2009 a publicat romanul de ficțiune „Schimbarea la față”, la Editura Eikon din Cluj.

Prin acest proiect, ICR Istanbul continuă strategia pe termen lung de promovare și de asigurare a vizibilității pe piața culturală locală a liricii contemporane românești. În cadrul festivalului și alături de partenerii săi, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul găzduiește un eveniment axat cu precădere pe poeții români. Este un bun prilej de a prezenta astfel, o selecție de poezie românească într-un context internațional, de a atrage la sediul institutului un nou segment de public, dar și de a oferi publicului fidel al ICR Istanbul un program de muzică de calitate prin intermediul partenerilor noștri.