Şase creatori de modă români expun la London Fashion Week

Institutul Cultural Român de la Londra organizează, în perioada 13-22 februarie 2013, expoziţia de design vestimentar şi accesorii The Rest Is Tomorrow, cu o selecţie reprezentativă de lucrări semnate de şase creatori români: Doina Levintza, Irina Schrotter, Andreea Bădală, Lucian Broscăţean, Dinu Bodiciu şi Carla Szabo. Evenimentul este iniţiat şi organizat de ICR Londra pentru secţiunea International Fashion Showcase din cadrul London Fashion Week 2013, coordonată de British Council şi British Fashion Council. Proiectul este realizat în parteneriat cu Galeria Galateca din Bucureşti, care la începutul lunii martie va prezenta expoziţia publicului din România. Expoziția va avea loc la sediul ICR Londra.
Secţiunea International Fashion Showcase este dedicată proiectelor naţionale organizate de institutele culturale străine din Londra, iar cel mai bun proiect este premiat cu Silver Pigeon Award de către un juriu de specialişti din lumea modei. La ediţia curentă participă 27 de ţări, iar alături de aceste expoziţii programul London Fashion Week mai include standuri şi prezentări pe catwalk, atât la sediul de la Somerset House cât şi în alte spaţii din centrul Londrei.
ICR Londra a debutat programul de promovare a designerilor români în Marea Britanie în 2010, printr-un stand la secţiunea On|Off din London Fashion Week şi o expoziţie la sediul din Belgrave Square, cu designerii Carmen Secăreanu, Iris Şerban, Agnes Toma, Cristhelen B., Diana Niţă şi Vika Gorencu. În 2011, Dinu Bodiciu a prezentat expoziţia Madame de…în galeria Brâncuşi a institutului, după ce designerul a devenit celebru când Lady Gaga i-a purtat una dintre creaţii la emisiunea lui Jay Leno. În 2012, expoziţia Fashion Is (Not) a Mask, desfăşurată tot în cadrul secţiunii internaţionale a London Fashion Week, a adus la ICR Londra creaţiile designerilor Mihaela Glăvan, Irina Marinescu, Carmen Secăreanu şi Dan Mihai Zarug.

Anul acesta, expoziţia The Rest Is Tomorrow propune un dialog în premieră între generaţii şi viziuni estetice distincte, cu şase creatori pasionaţi de potenţialul creativ al designului, textilelor şi artelor decorative româneşti. Deşi fiecare brand are o identitate proprie, împreună designeriii deschid drumul spre o nouă filosofie, spre o perspectivă neo-tradiţională în creaţia vestimentară de la noi.
Doina Levintza este prima creatoare de modă din Europa de Est care a prezentat o colecţie la New York Fashion Week. Cariera sa internaţională a debutat la Paris în 1984, iar de atunci peste 100 de prezentări şi expoziţii în România şi în capitale ca Paris, Washington şi New York au contribuit la reputaţia brandului în Europa şi Statele Unite. Doina Levintza este pentru a treia oară consecutiv Furnizor al Casei Majestăţii Sale Regelui, iar în 2011 a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, oferită de Ministrul Culturii din Franţa pentru contribuţii artistice deosebite.

Irina Shrotter şi-a lansat propria casă de modă în Iaşi acum 23 de ani, iar la sfârşitul anilor ’90 a organizat pentru prima dată Romanian Fashion Week. A debutat internaţional în 2001 la Paris, iar recent a participat de cinci ori consecutiv la Mercedes-Benz Berlin Fashion Week. Astăzi brandul Irina Schrotter este prezent şi apreciat pe 4 continente, în 17 ţări.
Andreea Bădală este tânărul talent ce a creat brandul „Murmur", după absolvirea cursului de tehnologia materialelor la London College of Fashion. Designerul îmbină tehnici tradiţionale şi experimentale, creaţiile sale reflectând expresivitatea feminină prin materiale şi cromatici ce oferă structură şi vibraţie corpului uman. Colecţiile sale sunt constant prezentate în reviste de specialitate precum Prestige (Paris), Dahse Magazine (New York), Viktor (Italia) şi Noblesse (Coreea).
Lucian Broscăţean a debutat în 2008 cu colecţia „Nomadic Symptoms”, aflându-se într-o continuă explorare a posibilităţilor modei contemporane. Colecţiile sale au fost prezentate în România şi în Europa, iar recent designerul a participat de cinci ori consecutiv la Mercedes-Benz Berlin Fashion Week. Mobilitatea, stilul de viaţă nomad, versatilitatea şi spaţiile heterotopice sunt doar câteva dintre temele abordate de tânărul creator.
Dinu Bodiciu a studiat design şi tehnologie vestimentară la London College of Fashion, iar în 2011 a fost selectat de revista Wallpaper drept unul dintre cei mai promiţători designeri tineri ai anului. Creaţiile sale sunt gândite ca o extensie a corpului uman şi au o esenţă organică, obţinută prin ţesături texturate şi elemente grafice inspirate din natură. Anul acesta designerul va expune o colecţie originală de pălării.
Carla Szabo este binecunoscută pentru colecţiile de bijuterie contemporană create încă din 2004. A colaborat cu designeri consacraţi precum Irina Schrotter sau Stephan Pelger, pentru care a creat bijuterii inspirate din armonia naturii, cultura urbană şi poezia trecutului.

Designul expoziţiei este realizat de arhitectul Attila Kim.

Mulţumim sponsorilor RoExport şi Galeria Galateca din Bucureşti pentru sprijinul generos la realizarea expoziţiei.