Sărbătoarea Francofoniei 2018. „Fluturi pe asfalt” la Lisabona

Institutul Cultural Român de la Lisabona a fost și în anul 2018 unul dintre partenerii de prim rang ai Sărbătorii Francofoniei, cel mai important eveniment de promovare a limbii şi civilizaţiei franceze în Portugalia. România participă fără întrerupere la această manifestare încă din 2008. În acest an, comitetul de organizare al Sărbătorii Francofoniei (compus din reprezentanţii institutelor culturale, ambasadelor şi ai celorlalte instituţii implicate) a hotărât ca evenimentele să se concentreze mai mult pe atragerea tinerilor şi a copiilor, într-o tentativă de a prezenta Francofonia sub o lumină mai atractivă, mai dinamică şi, de ce nu, mai puţin elitistă decât în anii precedenţi.

Vineri 23 martie 2018, la Muzeul Apei (Mãe d`Água) din Lisabona, în prezența a peste 300 de persoane, a avut loc începând cu ora 18.00, un maraton cultural care a cuprins o serie de evenimente menite să celebreze valorile integratoare ale Francofoniei: vernisajul expoziției de fotografie Liberté dʼexpression organizat de Ambasada Canadei; un spectacol de dans contemporan în organizarea Ambasadei Andorrei; spectacolul de teatru L`Appel du large cu texte după Fernando Pessoa, în organizarea Ambasadei Belgiei şi concertul Dounia al Karinnei Helbert (Franţa) şi al lui Ahmed Abdelhak (Maroc). ICR Lisabona a prezentat concertul trupei Fluturi pe Asfalt, o trupă rock din Cluj, formată din Andrei Mircea Ionescu (chitară bass), Alexandru Prigoană (tobe), Andrei Gheorghiu (chitară), Eugen Maleș (chitară, voce).

Formaţia Fluturi pe Asfalt, care s-a afirmat mulțumită succesului deosebit pe care l-a avut în rândul publicului tânăr cu albumul Munţi sub Mări (2016), a spus o poveste muzicală captivantă, a oferit o reprezentație live surprinzătoare, cu partea instrumentală în zona post-rock și pasaje vocale în zona experimentală a muzicii alternative.

România a fost prezentă în cadrul evenimentului și cu un stand propriu, organizat de ICR Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză, care a oferit vizitatorilor surprize gastronomice tradiţionale româneşti. Alături de Franţa (Institutul Francez din Portugalia şi Ambasada Franţei) şi România, în acest an la Sărbătoarea Francofoniei au participat: Andora, Belgia, Canada, Coasta de Fildeş, Egipt, Elveţia, Georgia, Luxemburg, Maroc, Republica Moldova, Senegal şi Tunisia.