Ruxandra Novac şi Daniel Bănulescu la „Zilele Poeziei” din Cehia şi Poezie românească pentru călător

11 noiembrie – 11 decembrie 2008

Institutul Cultural Român din Praga, împreună cu Asociaţia de poezie din Cehia, organizează în perioada 11 – 14 noiembrie, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Zilele Poeziei 2008", zilele dedicate poeziei contemporane româneşti.
Ruxandra Novac şi Daniel Bănulescu vor fi prezentaţi publicului ceh din Praga, Plzeň şi Olomouc, alături de reprezentanţi ai liricii contemporane din Cehia. Cei doi poeţi români vor fi prezenţi la deschiderea festivă şi vor recita în cadrul lecturilor publice, pe 12 noiembrie la sediul ICR Praga, pe 13 noiembrie la Cafeneaua Literară Jabloň din Plzeň, pe 14 noiembrie la Universitatea „Palacký" din Olomouc.
Totodată, în cadrul Festivalului, Institutul Cultural Român din Praga lansează pe 11 noiembrie proiectul de promovare a literaturii române, „Poezie pentru călători". Campania de promovare a poeziei româneşti contemporane în mijloacele de transport în comun din Praga se va derula timp de o lună, în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie. Campania constă în prezentarea publicului ceh a poeţilor români traduşi în cehă pe parcursul ultimilor doi ani: Robert Şerban, Sorin Gherguţ, Ileana Mălăncioiu, Ioana Ieronim, Ioan Es. Pop, Elena Vlădăreanu, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Elena Ştefoi, Denisa Pişcu, Emil Brumaru, Adrian Popescu, Adrian Alui Gheorghe, Angela Baciu-Moise, Vasile Baghiu, Attila F. Balász, Andrei Bodiu, Hanna Bota, Ion Cristofor, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Gabriel Chifu, Zsolt Karácsonyi, Ioan Moldovan, Alexandru Muşina, János Dénes Orbán, Mircea Petean, Ion Petraş, Cassian Maria Spiridon, Dinu Virgil, Marius Ianuş, T.O. Bobe, Domnica Drumea. Poeziile acestora vor apărea sub formă de afişe în mijloacele de transport în comun din Praga. Astfel, călătorii vor putea să citească din creaţiile româneşti contemporane în timpul deplasării cu metroul sau tramvaiul.
Festivalul internaţional de poezie „Zilele Poeziei 2008", aflat la cea de-a X-a ediţie, se desfăşoară în acest an sub motto-ul „Să vezi lumea într-un fir de nisip" (William Blake). În perioada 10 – 23 noiembrie, în peste 40 de localităţi de pe teritoriul Republicii Cehe, invitaţi din Algeria, Argentina, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Polonia, România, Slovacia, Ţara Galilor vor participa la serile de lectură şi la dezbaterile pe tema fenomenului poetic la nivel european şi nu numai.